Locuri de parcare recuperate în Pitești. Trei autoturisme abandonate au fost ridicate
Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public în Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de Poliția Locală și Administrația Domeniului Public.
Intervenția a fost realizată de polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, împreună cu lucrătorii ADP, în baza prevederilor Legii nr. 421/2023.
Două dintre autoturisme ocupau spații în zona parcării supraterane de pe strada Maior Șonțu, în timp ce un alt autoturism abandonat a fost identificat în cartierul Trivale.
Primăria Pitești precizează că astfel de acțiuni au ca scop eliberarea domeniului public și redarea către comunitate a locurilor de parcare ocupate de mașini abandonate.
Acțiunile de acest fel vor continua și în perioada următoare, anunță municipalitatea.





