Parlamentarii cică muncesc, nu glumă. Sau trag mâţa de coadă şi îşi văd de propriile afaceri? Altfel cum se explică faptul că nu mai puţin de 23 de propuneri legislative au trecut de Senat prin adoptare tacită din cauză că nu au fost dezbătute şi votate până pe 27 noiembrie, termenul maxim prevăzut înainte ca iniţiativele să fie trimise Camerei Deputaţilor?
Una dintre aceste iniţiative prevede conferirea pentru poliţia locală a mai multor atribuţii aparţinând în prezent exclusiv poliţiei rutiere. Astfel, potrivit proiectului iniţiat de PNL, poliţiştii locali vor putea da amenzi, vor putea dirija circulaţia, vor putea solicita documentele şoferilor şi le va fi permis să soluţioneze problemele apărute în trafic.
O altă iniţiativă legislativă adoptată tacit vizează „susţinerea reîntregirii familiei de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri”. Propusă de PNL, legea prevede că cetăţenii români aflaţi pe teritoriul României să beneficieze, în perioada 26 noiembrie – 9 decembrie 2018, de o călătorie dus – întors cu trenul, în mod gratuit. De aceeaşi facilitate ar urma să aibă parte şi românii aflaţi în afara ţării, cărora TAROM ar trebui să le pună la dispoziţie, gratuit, câte un bilet de avion dus – întors.
O altă iniţiativă adoptată tacit de senatori aparţine deputatului PNL Daniel Gheorghe şi vizează instituirea zilei de 26 octombrie drept „Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944 – 1962, Ziua Partizanilor Anticomunişti”.







