Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciune săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.
Mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanță științifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării și fără a cunoaște viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. Aceste recomandări ar fi avut o natură generică și ar fi fost folosite, uneori, în aceeași formă, pentru elaborarea unor multiple lucrări cu caracter științific.
Totodată, ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter științific și care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate. Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore și 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană.
De fapt, Gigi Becali a recunoscut la un post de televiziune că lucrarea sa „ştiiţifică”, ce conţine mai mult poze decât text a fost scrisă de altcineva.





