A fost odată ca niciodată o fată foarte frumoasă pe care o chema România. România a avut ghinionul să se nască în marea familie a Europei, având surori multe şi mai mândre decât ea. România, însă, avea ceva mai mult decât frumuseţe; avea voinţă şi era isteaţă, reuşind să se facă plăcută oriunde în lume. Numai că, asemeni poveştii Cenuşăresei, România avea cel puţin un părinte vitreg care, de fiecare dată când ieşea în lume, avea grijă ca fata aceasta mândră ba să fie cu hainele pline de cenuşă, ba să aibă o tunsoare urâtă care să-i pună în umbră farmecul. Aşa s-a întâmplat că, în anul 2015, a fost mare bal la castelul din Milano, mai cunoscut contemporanilor noştri sub numele de Expo Milano 2015, unde au fost invitate să participe toate frumoasele lumii.
Este un eveniment care se petrece din 1800 încoace şi unde România a participat pentru prima dată, după o sută şi ceva de ani de absenţă. Familia ei i-a dat cel mai mic buget ca să-şi ia haine şi să se aranjeze; 3,5 milioane euro. Fiind fată de la ţară, n-a ştiut care este moda la Milano şi nici ce se poartă. A cumpărat ce-a găsit mai ieftin şi fără imaginaţie, ca să nu iasă prea mult în evidenţă şi, doamne fereşte, să fie remarcată. Costumul ales era fără personalitate şi nici familia ei, Ministerul Afacerilor Externe, nu s-a străduit să-i facă o imagine mai plăcută. Tinerele care întâmpinau vizitatorii purtau nişte aşa-zise ii stilizate, mai potrivite să servească drept vestimentaţie kitsch pentru picoliţele dintr-un restaurant cu specific etno, restaurantul românesc de la etaj avea orice mai puţin mâncare şi băutură tradiţională românească. Nu vreţi să ştiţi ce băutură a reprezentat România la Expo Milano 2015! Iar vitrina în care se odihneau câteva preparate obosite nu avea nicicum darul să îmbie la mâncare. Explicaţia organizatorilor, comisarul MAE Georgian Ghervasie, a fost aceea că nu am avut voie să aducem foarte multe produse din cauză că ele treabuia să fie trimise şi testate cu ceva timp înainte. Ne gândim că atunci când îţi anunţi participarea la un astfel de eveniment ai cel puţin 70% dintre treburi puse la punct, organizatoric vorbind. Dar, se pare că, nu!
Când am ajuns la pavilionul României, după ce treceai de luxuriantele pavilioane ale Emiratelor Arabe, ale Spaniei, Ungariei, etc, ne-a întâmpinat o casă din lemn atât de mică şi înconjurată de un gard atât de mare că abia ne-am dat seama ce se petrece acolo. Înăuntru, o trupă de teatru mimico-gestual ţinea pe loc vreo 10 vizitatori, pe acordurile Rapsodiei Române a lui George Enescu. La scurt timp, a sosit şi delegaţia Casei de Cultură “Adriana Trandafir” din Bascov şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Argeş: Taraful Doina Bascovului, căluşarii, Nicoleta Vorovenci din Rucăr şi al său război de ţesut, solistul de muzică populară Graţian Bădescu şi al său solz, consilieri judeţeni din Argeş şi consilieri locali din Bascov. Odată instrumentele montate şi acordate, pavilionul României a prins brusc viaţă. Căluşarii dansau afară şi se fotografiau cu mulţimea, iar înăuntru, Taraful Bascovului anima atmosfera fierbinte din pavilion. În câteva minute, se formaseră cozi la intrare şi toată lumea aştepta să se termine pauza dintre reprezentaţii ca să-i asculte şi să-i vadă pe artiştii argeşeni. Consilierii locali şi judeţeni s-au făcut utili, încingând o horă şi o sârbă la care i-au invitaţi pe vizitatori.
De la ora 16.00 şi până la ora 21.00, timp de şapte zile, artiştii bascoveni au promovat Căluşul, jocurile şi o parte dintre tradiţiile româneşti. Deşi erau obosiţi de pe drum şi toropiţi de căldură, căluşarilor noştri le zburau picioarele la joc de puteai să juri că la ei, pe scenă, e alt anotimp, mai răcoros. Nu putem să nu ne gândim ce ar fi înţeles străinii despre noi fără această prezenţă în afară de faptul că suntem un popor fără simţ estetic, fără tradiţie şi fără bani. Nicoleta Vorovenci le-ar fi spus şi mai multe străinilor despre arta ţesutului la război dacă organizatorii i-ar fi plasat lângă ea şi un translator. Pliantele şi suvenirurile împărţite, hărţi hand made din Fimo, cu România şi Casa de Cultură Bascov, de către cei din Bascov şi Consiliul Judeţean Argeş au mai făcut puţină lumină asupra noastră, ca popor, fiind traduse în limba engleză şi italiană. De aceea au şi fost luate luate cu asalt de către vizitatorii care treceau pragul pavilionului. În sfârşit, se întâmpla ceva şi la pavilionul românilor!
Delegaţia Argeşului, din care nu putea să lipsească directorul Casei de Cultură, Lorena Toma, şi primarul comunei, Gheorghe Stancu, a reuşit să tripleze numărul vizitatorilor într-o singură oră de la venire, iar expoziţia a început din mai(1 mai-31 octombrie şi are loc o dată la cinci ani). La câteva zile distanţă, a fost prezent la Milano şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, unde i-a cunoscut pe câţiva dintre românii stabiliţi acolo. Şi, uite-aşa, România cea frumoasă cu tunsoare urâtă a reuşit să îşi folosească farmecul interior şi să spună despre ea mai mult decât n-au reuşit s-o facă organizatorii de la venire. Dacă ar fi să concluzionăm cumva această experienţă, nu ne putem gândi decât la aceea că nu mai ai nevoie de duşmani atunci când ai asemenea purtători de cuvânt. Ne referim aici la reprezentanţii MAE. Tema de anul acesta s-a axat pe marginea energiei regenerabile: „Hrănirea planetei, energie pentru viaţă!”, în care 145 de ţări participante au încercat să prezinte soluţii pentru o alimentaţie sănătoasă şi energie mai ieftină. Ceea ce ne-a impresionat, cu adevărat, a fost maniera în care a fost promovat evenimentul de către italieni.Nu exista locşor din oraş sau obiect care să nu fi fost inscripţionat cu sigla evenimentului. Toate mijloacele de transport, toate indicatoarele, suvenirurile şi orice alt lucru cu care un turist putea intra în contact anunţa acest eveniment. Dincolo de toate aceste aspecte, important este că Argeşul a fost prezent la un astfel de eveniment şi că a fost un excelent ambasador al României, iar acest aspect ar trebui să fie singurul care să conteze, la final.
