Piaţa europeană este dependentă în proporţie de 40% de gazele provenite din Rusia prin Gazprom, iar criza din Ucraina ne-au demonstrat cât de vulnerabile sunt statele din regiune, şi nu numai, cu excepţia noastră.
România este singura ţară care îşi poate asigura din producţia proprie necesarul de gaze naturale, rezervele dovedite ale Romgaz ar acoperi consumul de gaze naturale al României pentru aproape cinci ani. Importurile au scăzut în ultimii ani, de la 5,5 miliarde m³ din totalul utilizat de 17,5 miliarde m³ în 2006, la 2 miliarde m³ din totalul de 12 miliarde m³ în 2014, cu menţiunea că începând cu luna aprilie a acestui an, consumul casnic va fi alimentat din producţia proprie. Aceasta este o veste bună având în vedere diferenţele de preţ semnificative între preţul gazelor noastre şi cele ale Gazprom.
Cu toate acestea, preţurile la gaze vor creşte şi la noi. Conform negocierilor încheiate de Guvern şi Comisia Europeană, până în 2018 preţul va ajunge de la 53,3 de lei MWh la aproximativ 85 de lei/MWh, prima creştere o vom resimţi pe facturi începând cu luna iulie. Dacă preţurile pe piaţa internaţională nu rămân constante, atunci vom asista neputincioşi la o continuare a creşterilor până în 2021. În ceea ce priveşte consumatorii non-casnici, preţul gazelor naturale din producţia internă de 89,4 lei/Kwh nu a mai suferit alte majorări în anul 2014
Care este explicaţia acestei creşteri arbitrare fără să se ţină cont de evoluţia preţului petrolului? De ce Comisia Europeană nu ţine cont de realităţile pieţei din România? De ce statul român nu a făcut o analiză serioasă legată de impactul acestor scumpiri asupra populaţiei? Este de datoria Guvernului să ne ofere răspunsuri argumentate la aceste îngrijorări exprimate atât de populaţie, cât şi de clasa politică.
În vara anului 2014, am crezut că Guvernul a înţeles aceste probleme, în condiţiile în care în ultimii doi ani salariul mediu pe economie a scăzut, în timp ce preţul final la gaze naturale a crescut cu 16%. Este inadmisibil să ni se ceară alinierea preţului la gaze la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene atâta vreme cât noi avem producţie internă, astfel că resursele noastre sunt utilizate pe cheltuiala statului român, iar veniturile populaţiei sunt incomparabile cu ale acestora.
În această situaţie consider că o dezbatere publică cu specialişti în domeniu, un studiu de impact asupra cheltuielilor provocate cetăţenilor, precum şi efectul de scumpire în lanţ erau necesare înainte de stabilirea acestui calendar de liberalizare a preţurilor cu Comisia Europeană, în faţa căreia Guvernul României a dat dovadă de slăbiciune, eşuând în a apăra interesul naţional în acest domeniu atât de important.
Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat în cazul combustibililor, unde piaţa este liberă încă de la privatizarea Petrom, şi în ciuda rezervelor proprii de hidrocarburi, benzina şi motorina din România sunt mai scumpe decât în multe alte ţări europene, iar puterea de cumpărare este, desigur, invers proporţională. În cazul energiei electrice şi a gazelor naturale însă, considerate utilităţi publice, lucrurile trebuie să stea cu totul altfel.
