Din martie 2022, reținerea și neplata taxelor salariale și a altor dări va putea fi pedepsită penal
Reținerea și neplata impozitului pe venit, a contribuției la pensii și a contribuției la sănătate, de către angajatori, va fi considerată, din nou, evaziune fiscală și va putea fi pedepsită cu închisoare de la unu la cinci ani, potrivit unei ordonanțe recente. Măsura, care va viza și alte impozite, se va aplica din martie 2022.
OUG 130/2021, care a apărut în Monitorul Oficial, a reintrodus, în Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, incriminarea faptei de reținere și neplată a anumitor impozite și contribuții. Fapta va putea fi pedepsită atunci când se depășește termenul legal pentru plata la stat a dărilor vizate.
„Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, scrie în actul normativ, cu precizarea că măsura se va aplica efectiv din 1 martie 2022.







