Dacia va avea, pentru prima dată în istorie, un motor de 1.8 litri, pe SUV-ul Duster
Dacia va echipa viitoarea generație Duster cu un motor mai puternic, de 1.8 litri, hibrid, care va fi apoi oferit și pe versiunea mai mare, Bigster, cu un an mai târziu. Motorul este dezvoltat de Renault și pentru modelele sale, potrivit presei franceze, care citează surse din interiorul companiei.
Record
Dacia va atinge un record pentru Europa cu motoarele sale, odată cu introducerea unui propulsor de 1.8 litri, cel mai mare pe care marca românească l-a avut vreodată. Modelele Duster sunt oferite și cu propulsoare de 2.0 litri, dar numai pe piețele pe care este vândut cu logo-ul Renault, adică în Rusia sau America de Sud. Noul motor, unul hibrid din familia E_Tech, va fi prezent pe a treia generație Duster, care ar trebui să fie lansată în 2024, potrivit jurnaliștilor de la L’Argus, care susțin că motorul HR18 va fi utilizat deopotrivă pe modele Renault, dar și pe modelul Bigster, care are lansarea pregătită pentru 2025. Pentru moment, Dacia se pregătește să lanseze primul său motor hibrid din istorie, 1.6 E-Tech, pe crossoverul ce va debuta în această toamnă, la Salonul Munchen IAA, din septembrie, care înlocuiște actualul Lodgy. Informațiile neoficiale arată că acest motor, dar și versiunea mai mare, de 1.8 litri, vor avea și versiuni plug-in hybrid, astfel încât emisiile modelelor Dacia să fie și mai mici și astfel să contribuie la atingerea țintelor de emisii ale grupului Renault.








