Dacia Spring dă lovitura! Noua generație 100% electrică vine cu schimbări importante
NOUA DACIA SPRING: 100 % ELECTRICĂ, 100 % DACIA
• Dacia accelerează ofensiva electrică, marcând un nou capitol în povestea de succes a modelului Spring.
• A doua generație Spring este complet nouă, dar păstrează 100% din ADN-ul Dacia.
• Noul Spring, alegerea inteligentă din segmentul A electric, produs în Europa.
• Modelul combină un design modern, robust, cu toate dotările și tehnologiile adapte nevoilor reale ale clienților.
În linie cu planul strategic pentru 2030, prezentat în martie, Dacia își reafirmă angajamentul față de mobilitatea electrică. Brandul a confirmat lansarea a patru vehicule complet electrice până în 2030 și dezvăluie acum primul model din serie: Noua Dacia Spring.
cu această a doua generație, Dacia continuă povestea de succes a unui model vândut, din 2021 până în prezent, în peste 210.000 de unități, în peste 40 de țări. Pentru mulți clienți, Dacia Spring a fost primul contact cu mobilitatea electrică. Fidel ADN-ului Dacia, Noul Spring este alegerea inteligentă din segmentul A electric, produs în Europa și conceput pentru nevoile reale ale vieții de zi cu zi.
Noul Spring păstrează numele generației precedente, dar schimbă totul. Dispunând de un design complet nou și construit pe noua platformă RG-EV Small a Grupului Renault, modelul are acum proporții diferite. Una dintre cele mai vizibile evoluții o constituie creșterea cu 18 cm a lățimii, ceea ce îi conferă Noului Spring un aspect mai robust și un interior mai spațios.
Bazat pe platforma RG-EV Small, Noul Spring beneficiază de cele mai noi tehnologii electrice dezvoltate de Renault Group, unul dintre pionierii mobilității electrice, care își propune să facă inovația accesibilă unui public cât mai larg.
Totodată, Noul Spring este primul model Dacia realizat cu ajutorul noilor instrumente de inginerie ale Grupului Renault. Acestea au permis scurtarea semnificativă a ciclului de dezvoltare, până la mai puțin de doi ani, și reducerea costurilor de proiectare.
Noua Dacia Spring este produsă în Europa, la uzina din Novo Mesto, Slovenia.
ESENȚIAL ȘI COOL: PARTENERUL IDEAL DE ZI CU ZI
Proprietarii primei generații Dacia Spring folosesc mașina în principal pentru naveta zilnică, acoperind o distanță medie de 34 km pe zi*, cu o viteză medie de 34 km/h*. În 75% dintre cazuri, încărcarea se face acasă. Noul Spring rămâne vehiculul ideal atât pentru navetă, cât și pentru activitățile obișnuite din timpul liber.
*Date colectate de la vehiculele conectate
DESIGN ROBUST, GÂNDIT PENTRU UTILIZAREA ZILNICĂ
În spiritul autentic Dacia, Noul Spring se concentrează pe ceea ce este esențial, fără a renunța la o personalitate puternică. Designul său geometric și bine definit adoptă linii simple, ușor de recunoscut și perfect funcționale, eliminând orice element superfluu.
Identitatea mărcii este evidențiată de benzile negre care conectează proiectoarele frontale și blocurile optice spate. Acestea accentuează impresia de lățime a vehiculului și scot în evidență semnătura luminoasă unică, inspirată de emblema Dacia Link.
În acord cu această abordare bazată pe simplitate, paleta cromatică include patru culori: Agave, Schist Grey, Diamond Black și Glacier White.
Pe lângă elementele stilistice definitorii, o serie de detalii contribuie la personalitatea modelului. O bandă neagră separă vizual plafonul de restul caroseriei și integrează un motiv geometric regăsit și în habitaclu, consolidând coerența designului și atenția pentru detalii. Aceeași abordare se regăsește și la interior. Liniile orizontale ale tabloului de bord amplifică senzația de spațiu și ajută la citirea rapidă a informațiilor. Instrumentarul de bord primește un ecran de 7” cu un ecran central tactil de 10,1”, amplasat la vedere și la îndemâna atât a șoferului, cât și a pasagerului din dreapta. Nuanța ușor albăstruie a tapițeriei reflectă accentele de pe planșa de bord și culoarea Agave. Numeroasele spații de depozitare și soluțiile practice confirmă un design gândit în primul rând pentru utilizare.
PERFORMANȚE ELECTRICE ADAPTATE NEVOILOR REALE ALE CLIENȚILOR
Noua Dacia Spring este echipată cu un motor de 60 kW (80 CP), cu un cuplu de 175 Nm. Cu o accelerație de la 0 la 100 km/h în 12,1 secunde și o viteză maximă de 130 km/h, modelul se integrează firesc în trafic, atât în oraș, cât și pe șoselele de viteză. O încărcare pe săptămână va fi suficientă pentru majoritatea utilizatorilor Noului Spring. Bateria LFP, cu o capacitate utilă de 27,5 kWh, oferă o autonomie de până la 250 km în ciclul mixt WLTP. Noul Spring oferă soluții de încărcare simple și eficiente, potrivite pentru nevoi și tipuri de infrastructură diferite. Echipat standard cu un încărcător de bord AC de 6,6 kW, modelul se încarcă de la 15% la 80% în 9 ore la o priză domestică.
Acest lucru permite clienților să-și încarce complet vehiculul peste noapte sau ziua, fără a fi nevoie să cumpere echipamente dedicate de încărcare. La o priză de mare rezistență, încărcarea de la 15% la 80% durează 5 ore și 40 de minute, iar la un wall box de 7 kW, doar 2 ore și 55 de minute. Pachetul de încărcare rapidă include un încărcător AC de 11 kW și un încărcător DC de 50 kW, reducând timpul necesar de încărcare de la 15% la 80% la doar 1 oră și 55 de minute la un wall box trifazat de 11 kW sau la o stație de încarcare de 22 kW. Încărcătorul DC de 50 kW oferă acces la punctele de încărcare rapidă, permițând utilizatorilor să încarce de la 15% la 80% în doar 28 de minute.
CONCEPUT PENTRU O EXPERIENȚĂ DE CONDUS RELAXATĂ
Noul Spring este conceput pentru a oferi șoferului o experiență de condus relaxată în deplasările cotidiene.
Cardul hands-free, disponibil standard pe nivelul de echipare Journey, permite accesul rapid în vehicul. Poziția de condus poate fi reglată cu ușurință, datorită scaunului glisant, reglabil pe înălțime și cu spătar înclinabil, precum și volanului reglabil pe înălțime și în profunzime.
Tabloul de bord digital de 7”, standard pe toate nivelurile de echipare, îi permite șoferului să selecteze informațiile pe care dorește să le vadă afișate. Construit pentru a face față cu ușurință traficului urban, Noul Spring are o rază de bracaj de doar 4,95 m, ceea ce îi asigură o manevrabilitate optimă. Frâna de parcare electrică automată și senzorii de parcare spate, standard pe toate versiunile, simplifică fiecare manevră. Pentru un confort sporit, Noul Spring este echipat și cu cameră de marșarier, standard pe versiunea Journey.
Pe șosea, Noul Spring oferă o experiență de conducere liniștită și relaxantă datorită platformei RG-EV Small, sistemului său de propulsie și anvelopelor optimizate, atât în configurația cu jante de 15″, cât și cu jante de 16″. Pentru a ușura experiența clienților, Dacia introduce butonul inteligent „My Safety”, care permite șoferului să configureze rapid anumite sisteme ADAS conform preferințelor personale la fiecare pornire, evitând setările repetitive și consumatoare de timp.
CONECTIVITATE SIMPLĂ ȘI INTUITIVĂ
Noul Spring răspunde așteptărilor actuale, rămânând în același timp fidel valorilor Dacia: conectivitate simplă, accesibilă și eficientă.
Sistemul multimedia Media Control este disponibil ca dotare standard pe versiunea Expression. Media Control este un sistem multimedia complet, cu comenzi pe volan, cu afișaj al informațiilor media și al apelurilor telefonice pe tabloul de bord. Atunci când este conectat la aplicația gratuită Dacia Media Control, șoferul poate accesa funcțiile radio/media de pe ecranul smartphone-ului său, precum și alte funcții (de exemplu, navigația), beneficiind de o ergonomie concepută special pentru a fi utilizată în timpul conducerii. Pe Noul Spring, Media Control poate fi folosit în format portret. Sistemul Media Nav Live, standard pe Journey, dispune de un ecran tactil central de 10,1” și conectivitate Apple CarPlayTM și Android AutoTM. Include, de asemenea, navigație conectată cu informații de trafic în timp real și hartă actualizată timp de 8 ani, precum și o gamă largă de servicii conectate, cum ar fi magazinul de aplicații, programarea încărcării, precondiționarea habitaclului, localizarea vehiculului și altele.
ROBUST & OUTDOOR: PREGĂTIT PENTRU ORICE AVENTURĂ
Noul Spring este cu 15 cm mai lung și cu 18 cm mai lat decât generația anterioară, iar capota scurtă și înaltă și pasajele de roți bine conturate îi conferă un aspect robust. Compact și agil în oraș, modelul se descurcă la fel de bine și în afara lui. Este un vehicul versatil, pregătit pentru toate deplasările de zi cu zi.
PREGĂTIT PENTRU ESCAPADE
Suprafețele verticale din partea frontală și posterioară, precum și aripile proeminente de deasupra roților din spate accentuează și mai mult silueta compactă și robustă a Noului Spring. Conceput pentru a rezista utilizării de zi cu zi, modelul integrează zone extinse de protecție în barele de protecție față și spate. Plasticul negru colorat în masă beneficiază de o textură striată, mai puțin sensibilă la zgârieturi fine și frecări. În aceeași logică a durabilității, elementele decorative negre lucioase din partea frontală și posterioară sunt prevăzute cu o gravură laser care contribuie la menținerea aspectului lor în timp. O concepție fidelă spiritului outdoor al mărcii Dacia, care pune accentul pe caracterul funcțional.
UN SPAȚIU INTERIOR DE NIVEL SUPERIOR
Noul Spring are o lungime de 3,85 m și o lățime, cu oglinzile pliate, de 1,74 m. Habitaclul se numără printre cele mai spațioase din segmentul A electric, iar portbagajul are cel mai mare volum din clasă. Portbagajul stabilește un nou etalon în segment, cu un volum de până la 337 de litri, mai mare chiar decât al unor modele din clasa superioară. Planșeul detașabil are două secțiuni separate care permit compartimentarea și organizarea spațiului, ajutând la fixarea sau ascunderea obiectelor transportate, atunci când este nevoie.Capacitatea de încărcare poate crește până la 1.283 de litri prin rabatarea banchetei spate, fracționabilă 50/50. Noul Spring rămâne singurul vehicul din segmentul A echipat cu „frunk”, un spațiu de depozitare situat sub capotă.
Disponibil opțional, acesta are o capacitate de 18 litri, suficienți pentru a depozita cablul de încărcare și alte accesorii.
ACCESORII PENTRU AVENTURILE ÎN AER LIBER
Noua Dacia Spring oferă standard până la trei puncte de fixare YouClip: unul pe consola centrală, în fața pasagerului, și două în portbagaj. Alte două puncte pot fi adăugate prin suporturile opționale pentru tetiere. Inginerii Dacia au inventat YouClip, un sistem simplu și ingenios care permite fixarea a numeroase accesorii în zone cheie din habitaclu, într-un mod practic și solid. Acestea pot fi echipate cu o husă de depozitare, un suport de smartphone cu încărcător cu inducție sau un ingenios dispozitiv « 3 în 1 » care combină un suport de pahare, un cârlig de ancorare pentru o plasă de cumpărături și o lanternă. Toate aceste accesorii compatibile YouClip sunt disponibile în rețeaua de agenți Dacia. Interiorul poate fi personalizat cu mai multe accesorii modulare, concepute să facă utilizarea de zi cu zi mai ușoară. Organizatorul distinctiv „Pelican” pentru consola centrală conține elementele esențiale de zi cu zi, în timp ce covorașele antiderapante protejează suprafețele. Cotiera centrală, cu spațiu de depozitare închis, aduce mai mult confort și un loc discret pentru obiectele personale. Separatoarele reglabile ajută la organizarea consolei, iar compartimentul mic, închis, poate fi montat în fața sau în spatele acesteia, în funcție de preferințe. Noul Spring este disponibil și cu numeroase alte accesorii concepute pentru a oferi protecție în caz de de utilizare intensivă: covorașe de interior și de portbagaj din cauciuc cu 50% material reciclat, protecția modulară Easyflex pentru portbagaj, praguri cu ornament specific, apărători de noroi față și spate și altele. Datorită încărcătorului V2L bidirecțional V2L (inclus în Pachetul Charge), Noul Spring poate fi folosit ca sursă de energie pentru a alimenta aparate electrice mici, precum lanterne, baterii de biciclete electrice sau aparate de cafea. Noul Spring simplifică activitățile în aer liber.
ECO SMART: CEA MAI BUNĂ ALEGERE ELECTRICĂ, LA UN PREȚ ATRACTIV
Prin noul său proces de dezvoltare, designul ingenios, prețul accesibil și eficiența remarcabilă, Noul Spring a fost conceput pentru ca un număr cât mai mare de clienți să aibă acces la mobilitatea cotidiană cu emisii scăzute de carbon.
UN DESIGN INTELIGENT ȘI FUNCȚIONAL
Asemenea fiecărui model Dacia, Noul Spring a fost conceput pornind de la un principiu simplu: să ofere cât mai mult cu minimul necesar. Fiecare element de design are un rol bine definit, contribuind fie la creșterea eficienței, fie la reducerea costurilor, fie la optimizarea utilizării resurselor. Această abordare este vizibilă în semnătura luminoasă Dacia. Inspirat de emblema Dacia Link, designul ingenios oferă vehiculului o identitate vizuală puternică, cu un număr limitat de componente: doar partea superioară a semnăturii este iluminată, prin difuzoare LED, în timp ce partea inferioară, înclinată la 45 de grade, reflectă pur și simplu lumina de deasupra, creând un efect de plutire. În plus, aceasta conferă profunzime farurilor și blocurilor optice. Un concept eficient și economic, perfect în spiritul Dacia. La exterior și la interior, simplitatea elimină elementele inutile și le pune în valoare pe cele definitorii. Abordarea se regăsește și în partea din spate, unde numele Dacia este integrat direct în banda decorativă: literele nu sunt aplicate separat, ci fac parte din banda propriu-zisă, iar suprafața lor este ușor înclinată, astfel încât să capteze lumina diferit și să creeze un contrast natural. Sigla rămâne vizibilă, dar într-un mod subtil și discret. Această soluție contribuie și la reducerea masei vehiculului,
un factor important pentru eficiență și pentru raportul calitate-preț.
EFICIENȚĂ REMARCABILĂ
Eficiența Noului Spring se bazează, în mare măsură, pe masa sa redusă. În spiritul filozofiei Dacia, modelul este unul dintre cele mai ușoare autovehicule complet electrice din segment, având o masă pornind de la 1.212 kg. Acest lucru contribuie direct la un consum de energie de numai 12,7 kWh/100 km (ciclu combinat WLTP), una dintre cele mai scăzute valori disponibile pe piață.
AMPRENTĂ DE CARBON MAI MICĂ
De la dezvoltarea sa rapidă până la funcționarea zilnică eficientă din punct de vedere al resurselor, Noul Spring limitează impactul său asupra mediului. Ușor și eficient, acesta este echipat cu o baterie LFP ale cărei metale – în special fierul și fosfatul – sunt mai ușor de găsit decât nichelul și cobaltul folosite în mod obișnuit în bateriile auto. Prin designul său, motorizarea electrică și producția europeană, Noua Dacia Spring este una dintre cele mai accesibile soluții de mobilitate cu emisii reduse de carbon de pe piață. Obiectivul Noului Spring este reducerea amprentei de carbon cu aproximativ 60% pe întregul ciclu de viață, comparativ cu modelele echivalente cu motoare termice. Prin combinația dintre accesibilitate și versatilitate, Noul Spring se numără printre cele mai atractive opțiuni de pe piață pentru o mobilitate mai responsabilă față de mediu. Oferind unui public cât mai larg acces la transportul cu emisii reduse de carbon, modelul joacă un rol important în accelerarea adoptării vehiculelor electrice. Pe baza rezultatelor unei analize comparative a ciclului de viață, realizată conform metodologiei Renault Group, aplicată mixului de vânzări estimat pentru Spring în 2027, în Europa, prin raportare la mediile segmentelor A și B pentru motorizările pe benzină non-hibride (2026).
NOUL SPRING: ALEGEREA INTELIGENTĂ DIN SEGMENTUL A ELECTRIC, PRODUS ÎN EUROPA
Noul Spring rămâne fidel filozifiei Dacia de a oferi cel mai bun raport calitate-preț de pe piață. Modelul combină un preț accesibil și costuri de utilizare reduse cu un design modern și robust și cu cel mai generos spațiu interior din clasă, având o ofertă foarte competitivă în segmentul A. Noua Dacia Spring este poziționată sub pragul de 20.000 de euro (fără a lua în calcul subvențiile guvernamentale). Produs în Slovenia, Noul Spring este eligibil pentru programele de stimulare a achiziției de vehicule electrice existente în numeroase țări ale Uniunii Europene.
O GAMĂ COMPLETĂ, DAR LA FEL DE SIMPLĂ
În spiritul Dacia, Noul Spring se concentrează pe esențial și le face clienților alegerea mai ușoară. Sunt disponibile două niveluri de echipare, Expression și Journey, ambele cu același motor de 60 kW/80 CP, aceeași baterie LFP de 27,5 kWh și același încărcător AC de 6,6 kW.
Principalele dotări standard ale versiunii Noului Spring Expression: jante de oțel Mura de 15″, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri față și oglinzi exterioare acționate electric, aer condiționat manual, faruri automate, senzori de parcare spate, frână de parcare electrică, sistem Media Control cu port USB-C, banchetă spate rabatabilă 50/50, planșeu de portbagaj din două secțiuni, trei puncte de fixare YouClip, scaun șofer glisant, reglabil pe înălțime și cu spătar înclinabil, tapițerie textilă.
Principalele dotări standard ale Noului Spring Journey: idem Expression + jante de oțel Drava de 16″, card hands-free, cameră pentru marșarier, sistem Media Nav Live cu ecran central de 10,1″, navigație și servicii conectate, două porturi USB-C, un punct de fixare YouClip suplimentar, poliță pentru portbagaj și tapițerie TEP/textil.







