Ca urmare a unui articol apărut pe site-ul Observatordearges.ro privind o dispută juridică de natură salarială între angajați și conducerea Agenției Județene de Mediu Argeș, directorul instituției, Cristiana Surdu, ne-a comunicat următoarele: „Referitor la dosarul nr. 3531/109/2020, aflat pe rolul Tribunalului Argeș, în termen de judecată la 2.11.2020, având ca obiect solicitarea de stabilire a salariilor de bază la nivel maxim și emiterea dispozițiilor de la 21.12.2016 și, pe viitor, conform OUG 57/2015, vă comunicăm că reprezintă un demers judiciar al unor angajați ai instituției care apreciază că salariile lor de bază sunt mai mici decât cele ale funcționarilor publici cu funcții similare în cadrul altor Agenții Teritoriale. Conducerea Agenției respectă dreptul angajaților de a promova acțiuni în justiție și asigură aplicarea dispozițiilor legale în materiale salarizării, numirii în funcția publică, suspendării sau încetării rapoartelor de serviciu”, ne-a transmis Cristiana Surdu.








