Ieri, în tot judeţul Argeş, a fost sărbătorită Ziua Naţională a României.
Vicepreşedinţii Marius Nicolaescu şi Adrian Dumitru Bughiu, împreună cu parlamentari de Argeş, subprefectul Bogdan Minciunescu şi consilieri judeţeni au fost alături de argeşeni la manifestările organizate la Piteşti, Mioveni, Ştefăneşti şi Mărăcineni.
Manifestările dedicate Zilei Naţionale s-au deschis cu un ceremonial militar – religios la Cimitirul Eroilor din Piteşti. Aici au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, în semn de pios omagiu adus eroilor noştri. Delegaţia Consiliului Judeţean Argeş a fost condusă de vicepreşedinţii Marius Nicolaescu şi Adrian Dumitru Bughiu.
De asemenea, au fost înălţate rugi pentru sufletele eroilor neamului – „Pentru fericiţii întru adormire, eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa”.
Un alt moment deosebit a avut loc în Piaţa Vasile Milea. După intonarea Imnului României, Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş, a făcut o scurtă prezentare privind însemnătatea zilei de 1 Decembrie. Şi în acest an, parada militară a atras mii de piteşteni. Au defilat cadrele militare din Garnizoana Piteşti, ISU Argeş, Jandarmerie, Poliţia naţională
dar şi locală, SALVAMONT Argeş, membrii organizaţiei Cercetaşii României. De asemenea, a fost prezentată şi tehnica militară şi auto, spre încântarea copiilor prezenţi.
La manifestările organizate la Piteşti a participat şi veteranul de război maior (rtr.) Dumitru Din, în vârstă de 103 ani, unul dintre puţinii veterani pe care România îi mai are în viaţă. La 18 ani a plecat voluntar în război. A luptat pentru eliberarea părţilor centrale şi sudice ale Basarabiei, dar şi la campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei. Rănit, după aproximativ 8 ani de zile de front, a fost lăsat la vatră. A fost decorat cu „Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.
La Ştefăneşti, evenimentul dedicat Zilei Naţionale a României, aniversării a 104 ani de la Marea Unire, dar şi eroilor neamului a fost organizat la Monumentul Eroilor de la Primărie. Copiii sunt viitorul, dar bunicii sunt rădăcinile noastre. Bunicii şi copiii au fost astăzi în centrul atenţiei la Ştefăneşti. Momentul artistic susţinut de elevi a impresionat publicul, iar cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, exemple de urmat pentru comunitate, au fost premiate de primarul Nicolae Velcea la Centrul Cultural.
Locuitorii din Mărăcineni au sărbătorit Ziua Naţională cu muzică românească şi tradiţionala fasole cu cârnaţi.
Primarul Nicolae Liviu Dascălu a continuat tradiţia şi în acest an, şi a organizat de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, un spectacol deosebit cu muzică tradiţională. În curtea Liceului Tehnologic nr.1, elevii din comună au recitat şi au cântat melodii patriotice acompaniaţi fiind de cetăţenii prezenţi. Nu a lipsit, ca de altfel şi în celelalte localităţi, mâncarea specific românească.
La ora 13.00, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Argeş, Marius Nicolaescu şi Adrian Dumitru Bughiu, alături de echipa de la Consiliu, au participat şi la evenimentele organizate de Primăria Mioveni şi primarul Ion Georgescu cu această ocazie. S-au depus coroane la Monumentul Eroilor din Centrul Civic al oraşului, iar elevii care frecventează cursurile Centrului Cultural Mioveni au susţinut un moment artistic. A urmat apoi parada militară a unităţilor din cadrul Ministerelor Apărării şi Internelor.
La mulţi ani, România!
La mulţi ani, argeşeni!








