În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 55.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 7 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
De exemplu, poițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au depistat un bărbat de 63 de ani, din comuna Cuca, care conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
De asemenea, poițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 47 de ani, din orașul Mioveni, care conducea un autoturism pe b-dul Dacia din Mioveni, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, dar a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.
Pe de altă parte, poliţiştii din cadrul Secției 3 de Poliție Pitești au depistat un bărbat de 42 de ani, din Moșoaia, care conducea un autovehicul pe strada Eugen Lovinescu din Pitești, având autorizația de circulație provizorie cu valabilitatea expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 din Codul Penal.








