Ziua Imnului a fost sărbătorită astăzi de puţinii şefi de instituţii pe care vacanţa nu i-a trimis încă la mare sau prin alte staţiuni. Însă, discursurile reprezentanţilor Garnizoanei Piteşti ne-au atras atenţia pe motiv că sunt la fel de lipsite de mesaj cum au fost dintotdeauna, în contextul în care termeni precum „onoare”, „patrie”, „patriotism”, „curaj”, „libertate”, etc ar trebui să facă inimile românilor să tresalte de mândria că aparţin acestei ţări, dar au fost golite de orice conţinut. Din discursul şefului Muzeului Judeţean Argeş, Cornel Popescu, aflăm că scopul imnului a fost acela ca oamenii să se simtă mai patrioţi şi mai solidari cu ţara. Ne gândim că aşa o fi fost pe la 1848. În anii 2015 lucrurile s-au schimbat foarte mult şi de atunci ţara a cam fost golită de români care au devenit mai patrioţi peste hotare, întrucât ţara-mamă nu le-a permis asta şi nici imnul n-a reuşit să-i motiveze suficient. Povestea Imnului României spune că, în urmă cu 167 de ani, la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, un grup de tineri entuziaşti intonau poemul patriotic «Un răsunet» al lui Andrei Mureşanu, transformându-l în «Deşteaptă-te, române!» – Imnul Revoluţiei Paşoptiste. Acesta a devenit un reper istoric şi moral prin îndemnul adresat românilor de a rămâne mereu implicaţi şi conştienţi de rolul pe care îl au în păstrarea demnităţii naţionale şi solidarităţii civice. Dacă e sau nu aşa, numai faptele o pot spune.
