Vasile Mihăilescu cere măsuri ferme pentru recuperarea pieselor de patrimoniu furate din Olanda
Fostul consilier județean Vasile Mihăilescu reacționează în urma furtului unor piese de patrimoniu românesc de valoare inestimabilă din Olanda. El consideră că situația este inacceptabilă, subliniind faptul că România, țară membră a Uniunii Europene, nu ar trebui să mai permită asemenea pierderi, mai ales în contextul în care istoria ne-a mai arătat cât de vulnerabil poate fi tezaurul nostru.
„Am pierdut tezaurul când l-am trimis spre Est, iar acum, trimițând aceste piese spre Vest pentru a fi admirate, ne-am confruntat din nou cu un furt. Este esențial ca România și Europa să ia atitudine – să recupereze piesele, să-i tragă la răspundere pe cei vinovați și să protejeze mai bine moștenirea noastră culturală”, afirmă Mihăilescu.
„Coiful de la Coțofănești și brățările dacice nu sunt doar comori ale României, ci ale întregii Europe. Ele spun povestea civilizației noastre și trebuie să se întoarcă acasă. Aceasta nu este doar o luptă pentru patrimoniu, ci pentru identitatea noastră comună, pentru trecut și viitor”, a subliniat Mihăilescu.
El îndeamnă autoritățile și comunitatea europeană să investească mai mult în protejarea patrimoniului, astfel încât generațiile viitoare să poată păstra legătura cu rădăcinile și istoria noastră comună.








