Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Argeş anunţă că va fi închis traficul rutier, sâmbătă, pe Drumul Naţional 7C Piteşti-Sibiu. Transfăgărăşanul -, pe tronsonul cuprins între kilometrul 62 – Barajul Vidraru şi kilometrul 116+808 metri – Bâlea Lac va fi închis circulaţiei rutiere începând cu ora 8.00 şi până la ora 18.00, pentru desfăşurarea unei competiţii de triatlon. Şoferii care vor să ajungă la cabana Cumpăna au ca rută alternativă drumul forestier din zona Barajului Vidraru.








