Cătălin Gherzan, fost candidat la funcția de primar al municipiului Pitești, a rămas un atent observator al administrației locale și al jocurilor politice. În ceea ce privește Consiliul Local dominat de către PNL și USR, cei doi viceprimari și primarul Cristian Gentea, Gherzan spune că, de fapt, nu există o colaborare între aceștia. „Deciziile luate în Consiliul Local sunt pe contre. Singurul care încearcă, și care chiar realizează ceva, este primarul Gentea. Este activ și implicat în toate acțiunile derulate în acest moment la Pitești. Am văzut reabilitarea pieței Traian, asflatarea bulevardului I.C.Brătianu și multe alte lucrări punctuale. Bulevardul Brătianu pare o stradă europenă. În schimb, opoziția din Primăria Pitești merge în teren pentru selfie. Tot ei vorbesc despre anumite proiecte care rămân la stadiul de discuții. Faptele sunt importante, nu vorbele. Aceste contre sunt în defavoarea cetățenilor. Nu se respectă promisiunile din campanie, unii propun proiecte aberante care nu pot fi realizate”, afirmă Gherzan.
www.gherzancatalin.ro







