O parte dintre salariații Arpechim, Divizia Petrochimică a Oltchim, ne-au transmis o scrisoare în care managerul unității, Marius Pîrvu, este acuzat de implicare politică și concedieri după bunul plac, în funcție de interesele de moment. Mai mult, managerul ar fi fost implicat în acțiuni dubioase care au dat cu minus în gestiunea Oltchim, cei care l-au ajutat să scape nepedepsit fiind toalerați în continuare. Reproducem în continuare scrisoarea angajaților. „Domnul Marius Pîrvu, în calitate de director al Direcției Petrochimice Pitești a fost implicat în nenumarate acțiuni păgubitoare pentru Divizia de la Pitești, dar și pentru Oltchim în general (având în vedere că a deținut și funcția de director general al SC Oltchim SA), fără ca cei care aveau obligația legală de a gestiona în mod obiectiv și corect unitatea să verifice dacă această persoană este calificată legal și moral să dețină această funcție. Despre activitățile ilegale desfășurate de dl Pîrvu și despre faptul că acționează abuziv în exercitarea funcției față de subordonați, știm următoarele: în data 7 Iunie 2014 – ziarul Vocea Vâlcii a arătat contractele păgubitoare pentru Oltchim încheiate de Marius Pîrvu, prin care a vândut inox de la Divizia Pitești la prețuri discreționare față de prețurile de vânzare stabilite pentru acest produs la Rm Vâlcea. De asemenea, în luna mai 2012 SC Oltchim SA a formulat o plângere penală pentru mai multe infracțiuni de care era suspectat gestionarul magaziei de piese de schimb din cadrul Diviziei Pitești pentru activități desfășurate în perioada anilor 2010 – 2011. Ulterior datei la care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, SC Oltchim SA a depus în completare procesele verbale de inventariere întocmite de Comisia care efectuat inventarul la magazia de piese schimb din DPB, precum și o serie de acte care arătau suspiciunea că dl Marius Pîrvu a sustras piese de schimb din magazia DPB cu ajutorul gestionarului. Precizăm totuși că până la această dată nu se știe absolut nimic despre mersul anchetei, deși Oltchim a înregistrat un prejudiciu finaciar important prin aceste activități frauduloase. La fel, în 2013 s-au efectuat activități de inventariere la gestiunea dlui Ceranu, unde Comisia de Inventariere a stabilit că Marius Pîrvu trebuie să plăteasca sume de bani pentru lipsa mai multor piese din această gestiune. Precizam că în legătură cu aceste lipsuri s-au făcut cel puțin trei inventare (unul chiar de către CFI Rm Vâlcea) dar toate rămase fără un rezultat pozitiv pentru Oltchim, avand în vedere faptul că, în perioada aceea, dl Pîrvu era numit director general la Oltchim. În același timp dorim să vă facem cunoscut faptul că, pe lângă suspiciunile de delapidare care planeaza asupra dl Pîrvu, toată conducerea Oltchim știe despre purtarea abuzivă a acestui personaj în raport cu salariații care nu îi sunt pe plac. Și că la disponibilizările din 2013 nu a ținut cont de niciun fel de reglementare legală în materie, ci doar a avut grijă ca salariații care au făcut cele trei inventare la Pitești, prin care dl Pîrvu a scăpat de plata lipsurilor din gestiune, să nu fie dați afară ca urmare a disponibilizărilor organizate de administratorii judiciari.La fel s-a întâmplat și acum în 2015, dl Pirvu nu a ținut cont de niciun fel de criteriu decât de cel politic și de prietenie, având în vedere că marea majoritate a salariaților care nu au fost înregistrați pe lista de disponibilizare sunt deja membrii ALDE – noul partid al dlui Pârvu. În perioada precampaniei electorale prezidențiale din anul 2014, unii apropiați ai dlui Pârvu au participat la strângerea de semnături pentu candidatura dlui Tăriceanu la funcția de președinte al României, aceștia fiind ulterior pontați prezenți la serviciu. Precizăm că în perioada 2014 – 2015 „prietenii” ALDE – salariați ai DPB au lipsit periodic din timpul programului pentru a-l însoți pe dl Pîrvu la întâlnirile organizate de acest partid politic. Știm, de asemenea că autoturismul pe care Oltchim l-a pus la dispoziția dlui Marius Pîrvu a fost avariat și că această avarie este una foarte costisitoare având în vedere starea în care se găsea autoturismul, dar bineînțeles că nici de aceasta dată dl Pîrvu nu va fi pus să plăteasca sau nu va fi retrogradat, așa cum ar fi corect și moral. Stăm și ne întrebam oare până unde va ajunge acest manager politic cu aceste abuzuri? Oare nu se seziaza nimeni ? Tot politicul conduce, deși lumea vrea altceva”, semnează „un grup de salariați care nu mai pot suporta abuzurile acestui individ”.







