Serviciul Public de Salvamont Argeş are parte de o mare bucurie: beneficiază de o sponsorizare importantă pentru un eveniment pe care îl va coordona luna viitoare. „Pentru prima oară de când pregătim câini de avalanşă în România, beneficiem de o sponsorizare integrală a mâncării câinilor candidaţi ţi brevetaţi, pe toată durata Stagiului Naţional de Formare al Unităţilor Canine Intervenţie Avalanşă care se va desfăşura în masivul Făgăraş între 5-14 martie la Cabana Capra, judeţul Argeş. Tipul de mâncare folosit va fi Royal Canin Energy 4800, dezvoltat special pentru efort intens şi frig. În plus, fiecare unitate canină va primi şi câte un container special pentru depozitarea hranei. Mulţumim pentru sprijin, este important pentru noi!”, anunţă Serviciul Public de Salvamont Argeş.







