Rociu: Condiții excelente de studiu
Celor peste 150 de școlari și preșcolari de pe raza comunei Rociu le sunt asigurate cele mai bune condiții în noul an școlar care stă să înceapă. Pe parcursul verii, prin grija administrației locale, au fost realizate acțiuni de curățenie și igienizare atât la Școala Generală „Gheorghe Mocanu” din Șerbănești, cât și la Grădinița cu Program Prelungit din același sat, cele două unități moderne în care preșcolarii și școlarii din comună desfășoară procesul instructiv educativ.
„Am concentrat întregul procesul instructiv-educativ în cele două locații de la Șerbănești, care arată excelent. Transportul copiilor se efectuează cu două microbuze, cam vechi, ce-i drept. Legat de această chestiune, Consiliul Județean Argeș derulează două programe cu finanțare europeană prin care zeci de UAT-uri beneficiază de microbuze electrice destinate transportului școlar. Am depus și noi solicitarea cu numărul 62 pe județ și sperăm ca, în cele din urmă, într-un viitor cât mai apropiat, să beneficiem de un astfel de microbuz, care ne-ar fi extrem de util la transportul preșcolarilor și școlarilor.”, spune primarul Aurel Bălășoiu.








