Având în vedere că după 1989, în condițiile globalismului, identitatea naţională a fost considerată desuetă și chiar periculoasă, cu toate că în abordări echilibrate, riguroase și lipsite de subiectivisme geo-strategice sau geo-economice, sunt relevate expresiile sale benefice pentru cultivarea și regăsirea identității unor comunități naționale mai noi sau mai vechi de pe bătrânul continent;
Luând în considerație faptul că matricea culturală și evident identitatea naţională legitimează puterea politică și mobilizează indivizii pentru participarea la viața politică în numele „binelui național”;
Având în vedere faptul că identitatea naţională este o fuziune de elemente cognitive și expresive – eroii naționali, lupte istorice, monumente și priveliști naturale, diferite simboluri sacre, etc. (cu valente valorice fundamentale) – legate de sentimentele și aspirațiile comunității respective;
Ținând cont de faptul că după 1918, cultura (reflectând în bună parte, specificul național) a beneficiat de o puternică afirmare și ca urmare a unor factori: noul cadru teritorial, asigurarea resurselor financiare de către stat, adoptarea unor legislații adecvate, mutații în plan economic și politic al mentalității colective, diversificarea mijloacelor mass- media, statul român a încurajat ridicarea nivelului de instrucție, de apropiere sufletească dintre români și de afirmare a noilor elite;
Luând în considerație experiența istorică de peste 150 de ani – interval în care toate problemele care frământau societatea românească au implicat politicieni, sociologi, pedagogi, practicieni ai educației, ce aveau convingeri ideologice și politice din cele mai diverse;
Având în vedere faptul că doctrinele moderniste şi postmoderniste pun în discuție oportunitatea statului național, pornind de la premisa integrării colectivităților naționale în structuri supranaționale dar și faptul că în statele naționale cu o îndelungată istorie, identitatea naţională este indiscutabilă;
Având în vedere sensurile proceselor naționale şi colective în înțelegerea europenizării identităților naționale, acestea producând-se la niveluri inegale şi variate;
PND susține ideea fundamentală potrivit căreia identitatea naţională reprezintă o condiție necesară, pentru afirmarea atașamentului faţă de valorile europene.
PND susține ideea conform căreia socializarea în cadrul identității europene are loc nu prin procese transnaționale sau prin expunerea la instituțiile europene ci la nivelurile naționale, prin care europenitatea este gradual încrustată în identitățile naționale.
În acest context, PND lansează societății românești, în ansamblul ei, programul “ROMANIA 100” în scopul de a aglutina toate energiile națiunii române pentru continuarea dezvoltării proiectului societal lansat în 1859, continuat prin Marea Unire de la 1918 si, din nefericire fracturat de puterea politică comunistă și de indiferența clasei politice de după 1989.
Astfel, jubileul Marii Uniri poate contribui decisiv, prin reafirmarea identității naționale și culturale românești, la asumarea deplină a europenității în identitatea naţională românească.
Rezoluția noastră se adresează societății civile, actorilor politici, mediului academic și mediilor culturale, companiilor și instituțiilor administrației centrale și locale.
