Puterea de cumpărare a românilor s-a prăbușit
Românii își reduc cumpărăturile, iar această tendință tot mai accentuată de economisire a banilor se vede în încasările comercianților, care în primul semestru al anului au fost mai mici comparativ cu perioada similară a anului trecut. Inflația ridicată și prețurile mari la alimente, energie și carburanți au redus puternic puterea de cumpărare a românilor, erodând astfel veniturile reale ale populației în acest an. Datele Institutului Național de Statistică arată că la mijlocul anului am avut cea mai mare scădere a cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul după 11 luni consecutive în care vânzările au fost mai mici decât în lunile corespunzătoare anului anterior. Românii au lăsat în magazine o sumă record în primul semestru al anului, dar acest lucru este explicat prin valul inflaționist, ceea ce a făcut ca în realitate puterea de cumpărare să scadă cu 6%.





