Programul „Rabla pentru tractoare” începe pe 12 mai și pot fi depuse documentele inclusiv în aplicația AFM
Producătorii agricoli se pot înscrie în Programul „Rabla pentru tractoare”, începând din data de 12 mai, timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Înscrierile în program se vor realiza prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție pe site-ul AFM, bugetul alocat fiind de 500 de milioane de lei.
Documentele solicitate a fi încărcate în aplicația informatică sunt: cererea de finanțare; actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație; atestatul de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație.








