Programul ”Anghel Saligny”: Cererile pentru bani ale primarilor însumează deja de aproape trei ori bugetul aprobat de fostul Guvern Cîțu
Suma totală, solicitată din bugetul de stat și centralizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru finanțările prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, destinat primăriilor, ajunsese la 137,59 miliarde lei, în condițiile în care fostul Guvern Cîțu a aprobat pentru program o finanțare de 50 miliarde lei. Programul se va desfășura în perioada 2021-2028 și va finanța proiecte ale comunităților locale vizând alimentări cu apă și stații de tratare a apei. sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumuri județene, locale și comunal, poduri, podețe și sisteme de distribuție a gazelor naturale și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale. În prezent, pentru obiectivele de investiții finanțate prin Programul național de dezvoltare locală (PNDL) etapele I și II, pentru fiecare solicitare de transfer a sumelor alocate de Ia bugetul de stat se solicită Inspectoratului de Stat în Construcții efectuarea unui control de specialitate în vedere stabilirii concordanței datelor înscrise în solicitarea de transfer cu situația din teren. În ceea ce privește Programul național de investiții „Anghel Saligny”, însă, Guvernul a stabilit înființarea unei structuri specializate în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ”în vederea monitorizării și verificării derulării obiectivelor de investiții din cadrul programului”.







