Profesorii care nu au primit prima de carieră didactică pentru 2025-2026 vor primi banii până în decembrie
După cum apare în OUG 43/2026, care se aplică deja, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este autorizat, în perioada noiembrie – decembrie 2026, să alimenteze cardurile destinate plății primei de carieră didactică următoarelor categorii de beneficiari finali:
profesorii validați în anul școlar/ universitar 2025-2026 și care rămân în activitate în anul școlar/ universitar 2026-2027 pentru care suporturile electronice au fost emise și nu au fost alimentate;
profesorii identificați în anul școlar/ universitar 2025-2026 și care rămân în activitate în anul școlar/ universitar 2026-2027 pentru care nu au fost emise suporturile electronice și pentru care sunt clarificate erorile sau neconcordanțele identificate în procesul de validare, după data intrării în vigoare a OUG 43/2026 (30 octombrie 2026).
Profesorii trebuie să activeze măsura de susținere, prin autentificarea în aplicația emitentului cardului sau înregistrarea prin apelarea call center-ului dedicat, până cel târziu la data de 14 decembrie 2026.
În cazul profesorilor pentru care nu au fost emise cardurile sau au apărut probleme în procesul de validare, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să clarifice neconcordanțele și erorile în aplicația informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, data-limită fiind 14 noiembrie.
În fine, prima de carieră didactică va putea fi folosită de profesori, potrivit ordonanței recente, până la data de 31 august 2027 – pentru anul școlar și, respectiv, până la data de 30 septembrie 2027 – pentru anul universitar.
Potrivit autorităților, prelungirea termenului de plată a primei de carieră didactică era absolut necesară, deoarece din totalul de 255.783 de beneficiari validați, 52.260 nu au primit această măsură de susţinere a activităţii didactice.







