• Publicitate pe site
  • Contact
vineri, 3 aprilie 2026
Observator de Argeș
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
Observator de Argeș
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
Prima pagină Actualitate

Primariile nu mai trebuie sa publice anunturi in SEAP pentru achizitiile directe mai mici de 929.089 lei

scris de Monica Badea
21 decembrie 2017
23 0
Primariile nu mai trebuie sa publice anunturi in SEAP pentru achizitiile directe mai mici de 929.089 lei
22
DISTRIBUIRI
120
VIZUALIZĂRI
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

Guvernul a modificat și completat legislația achizițiilor publice, pentru a simplifica, clarifica și corela unele prevederi, precum și pentru a reduce termenele în procesul de atribuire a contractelor publice. Aceste prevederi sunt incluse într-o ordonanță de urgență adoptată de Guvern, care are rolul să fluidizeze procesul de atribuire a contractelor publice, în condiții transparente, contribuind astfel la implementarea proiectelor de investiții publice într-o perioadă mai scurtă de timp.

Ordonanța de urgență adoptată are în vedere corelarea, inclusiv în sensul urmărit de legislația europeană, și clarificarea prevederilor din cele trei legi – Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, precum și Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluționare a Contestațiilor, întrucât anumite prevederi ale acestora au fost modificate pe parcursul procesului de adoptare în Parlament.

Un element de noutate al acestei ordonanțe este crearea cadrului legal care va permite, ulterior, prin detalierea în legislația secundară, încheierea de contracte fără publicarea prealabilă în SEAP a anunțului și documentației. Este vorba aici despre achizițiile directe mici realizate de autoritățile contractante, în cazul cărora utilizarea platformei electronice actuale s-a dovedit a nu aduce eficiență, ci mai degraba o birocratizare inutilă.

Sunt clarificate condiţiile şi modalităţile de aplicare a procedurii simplificate, stabilindu-se clar că această procedură se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, a acordurilor-cadru şi a concursurilor de soluţii a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile prevăzute de lege. Procedura simplificată reprezintă modalitatea de realizare a achizițiilor publice sub pragurile impuse de legislația europeană, prin publicare numai la nivel național și cu utilizarea de termene mai scurte și cerințe minimale necesare pentru îndeplinirea contractului.

De asemenea, este clarificată situația de excepție de la art. 19 din Legea nr. 98/2016, astfel încât autoritatea contractantă să poată aplica procedura simplificată sau, după caz, achiziția directă, pentru loturi individuale, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Este precizat dreptul autorității contractante de a solicita operatorilor economici participanţi în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă juridică numai după declararea ofertei câștigătoare și sub rezerva ca această condiție să fi fost prevăzută fie în documentația de atribuire, fie în anunțul de participare.

Se introduce obligația autorității contractante de a solicita ofertantului/candidatului să precizeze, în ofertă sau în solicitarea de participare, datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, numai dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau solicitării de participare.

O nouă prevedere specifică faptul că nu poate fi aplicat criteriul costului/prețului cel mai scăzut în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru de proiectare și execuție. Clarificarea legislativă este necesară pentru a aduce un aport mai mare calității în raport cu prețul pentru contracele de lucrări care implică și partea de proiectare.

O altă clarificare vizează textul de lege în sensul că persoana care se consideră vătămată se poate adresa atât Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și instanței de judecată.

De asemenea, va fi mai explicită prevederea privind modul de curgere a termenului de soluționare a contestației, prevăzându-se expres că acesta este de 20 de zile lucrătoare de la data primirii copiei dosarului achiziției publice de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în urma transmiterii acestuia de către autoritatea contractantă odată cu punctul său de vedere asupra contestației, pentru a se evita prelungirea artificială a termenului de soluționare a contestației.

Se va aplica un termen unitar, respectiv 5 zile lucrătoare, de comunicare a întâmpinării către instanța de judecată de către intimat, întrucât cele 5 zile calendaristice pot implica și zile libere, astfel se poate reduce în practică la 3 zile lucrătoare.

Precizăm faptul că în ședința din 14 decembrie 2017 Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care reglementează modul de realizare a controlului ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii.

Scopul actului normativ este de a reglementa, la nivel superior legislativ, aria de cuprindere, autoritatea juridică a controlului ex-ante, obligațiile autorităților contractante în relație cu controlul ex-ante, precum și modul de derulare a acestui control. Adoptarea în regim de urgență a măsurilor de flexibilizare și armonizare a sistemului achiziţiilor publice va reduce riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, și al amânării/întârzierii implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local.


  CITESTE SI:    Consilierii locali liberali sprijină dezvoltarea orașului și susțin că achizițiile…

Etichete: achizitii publiceArgesPrimăriileseap
Articolul precedent

PIAȚA DACIA DIN MIOVENI, PROGRAM SPECIAL DE CRĂCIUN

Articolul următor

Cursuri postliceale la UPIT

Articole din aceeași categorie

Salvamont Argeș avertizează turiștii: condiții de iarnă severă la peste 1.800 m în Făgăraș, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului

Salvamont Argeș avertizează turiștii: condiții de iarnă severă la peste 1.800 m în Făgăraș, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului

3 aprilie 2026
61
Prefectul Ioana Făcăleață felicita jandarmii de Ziua lor

Prefectul Ioana Făcăleață felicita jandarmii de Ziua lor

3 aprilie 2026
63
Anunț important privind școlile din Pitești

Vineri, după cursuri, elevii intră în vacanța de Paște și o să revină la școală pe 15 aprilie

3 aprilie 2026
62
A furat plăcuțe de înmatriculare și a alimentat fără să plătească

O nouă ieftinire considerabilă la pompă. Cât costă benzina și motorina azi

3 aprilie 2026
63
Încarcă mai multe
Articolul următor
Ei sunt noii decani ai facultăților din cadrul UPIT

Cursuri postliceale la UPIT

Medici din Romania, anchetati de DNA

Veste proastă pentru pacienţii din Argeş!

REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI PENTRU CONTRABANDĂ CU ŢIGĂRI

Contrabandiştii de ţigări prosperă

https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html
https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/
https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/

PARTENERI MEDIA

https://www.observatordearges.ro/wp-content/uploads/2025/03/Arderile-de-vegetatie-uscata.mp3

Etichete

accident ALDE alegeri Amenzi Apă Apă Canal Arges ARGEŞ autostradă bani Bascov Bradu catalin gherzan Consiliul Judeţean copii coronavirus covid curent Dacia deşeuri elevi filarmonica Finanţe guvern INCENDIU Ion Minzina masini meteo Mioveni muncă Pitesti PITEŞTI pnl poliţie program psd restrictii retinut România Simona Bucura Oprescu Spital sport trafic vaccin Vasile Mihăilescu

Categorii de articole

  • Actualitate
  • Cultură
  • Economie
  • Monden
  • Naționale
  • P
  • Politică
  • Prima pagină
  • Social
  • Sport
  • Ultima oră!

Arhive

Articole recente

  • Salvamont Argeș avertizează turiștii: condiții de iarnă severă la peste 1.800 m în Făgăraș, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului
  • Prefectul Ioana Făcăleață felicita jandarmii de Ziua lor
  • Vineri, după cursuri, elevii intră în vacanța de Paște și o să revină la școală pe 15 aprilie
  • O nouă ieftinire considerabilă la pompă. Cât costă benzina și motorina azi
  • Indemnizațiile de șomaj se vor plăti mai devreme
  • Politica de confidențialitate
  • Publicitate pe site
  • Contact

© 2023 Observator de Argeș - Site de știri și media online. Toate drepturile rezervate. Website realizat de BluePress

Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact

© 2023 Observator de Argeș - Site de știri și media online. Toate drepturile rezervate. Website realizat de BluePress

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In

Nu poți copia conținutul acestei pagini!

Acest site folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor. Vizitați Politica de confidentialitate.