Prețul lemnului de foc va fi plafonat la 400 lei/mc
Din cauza crizei energetice instalate deja în Europa, prețul lemnului de foc şi al produselor derivate pentru încălzire a înregistrat anul acesta creșteri succesive, care, în multe dintre cazuri, nu se justifică.
Pentru a-i proteja de creșterea nejustificată a prețului pe cei ce folosesc pentru încălzirea casei lemn de foc sau produse derivate din lemn, Guvernul a stabilit, printr-un proiect de ordonanță de urgență adoptat să plafoneze prețul acestora până la sfârșitul lunii martie 2023. Plafonul ce apărea în proiectul inițial pentru lemnul de foc era stabilit la 500 de lei/ mc, dar premierul și ministrul mediului au anunțat adoptarea unui plafon mai mic, de 400 de lei/ mc.
În esență, proiectul de OUG aflat în dezbatere publică la Ministerul Mediului vizează protejarea consumatorilor finali ce utilizează materiale lemnoase și produse derivate din lemn pentru încălzirea locuinței în sezonul rece.
Plafonarea prețurilor se va aplica în cazul consumatorilor finali, respectiv al persoanelor fizice, unităților de învățământ publice și private, furnizorilor de servicii sociale, unităților de interes local, unităților de cult și unităților administrativ-teritoriale.
Plafonarea prețului lemnului de foc și al produselor derivate din lemn destinate încălzirii locuinței se va aplica, potrivit viitoarei ordonanțe, până la data de 31 martie 2023.
Cei ce nu vor respecta viitoarele reguli și vor vinde lemnul de foc la prețuri mai mari decât cele amintite vor risca sancționarea cu amenzi cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei.






