Ploi în aproape toată țara până joi seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea intră într-un proces de răcire și a emis astăzi, miercuri – 15 martie o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până joi seara în cinci judeţe, precum şi o informare de intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ, ce vizează cea mai mare parte a ţării.
Conform meteorologilor, în intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei se vor semnala și lapovițe și ninsori.
La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineața zilei de joi și în cele estice, sud-estice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În intervalul menționat, local și temporar, mai ales în zona de câmpie din Crișana și Banat vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…60 km/h.







