Un „proiect de reabilitare urbană a Piteştiului”, la care Uniunea Europeană a contribuit cu 16 milioane de euro, a dus la apariţia pe domeniul public a unor bănci fără spătare, dar cu becuri, plus platforme de gunoi acoperite cu bârne de stejar în care, pe alocuri, nu încap ghenele!
Proiectul de reabilitare urbană a Piteştiului, cu o valoare totală de 20 de milioane de euro, dintre care 16 milioane au fost suportaţi de către Uniunea Europeană, a început în iunie 2014 şi a fost finalizat în toamna lui 2016. Artizanul acestui proiect a fost Tudor Pendiuc, fostul primar al oraşului, judecat în prezent în două dosare de corupţie şi abuz în serviciu.
În cadrul proiectului de reabilitare urbană au fost realizate 25 de ghene de gunoi cu structuri din lemn de stejar sau de esenţă răşinos. Ghenele de gunoi au şi ghirlande luminoase integrate. Structurile din lemn amplasate pe ghenele de gunoi au costat 220.000 lei. Iar ghirlandele luminoase, care au fost montate în jurul ghenelor şi sub zeci de bănci din Piteşti, au costat 300.000 de lei.Defalcat, cu tot cu montaj, fiecare structură din lemn de pe ghenă a costat 8.890 lei. Fapt care face, dacă luăm în calcul şi ghirlandele luminoase, ca Piteştiul să aibă probabil cele mai scumpe ghene de gunoi din Uniunea Europeană. Care Uniune Europeană cere acum platforme de gunoi… îngropate! Alţi bani, altă distracţie!







