Zece persoane au fost reținute în urma a 28 de percheziții la o rețea de hoți, bănuită că a prejudiciat cu 1,1 milion de euro mai multe firme de bricolaj din Franța și Belgia.
Procurorii DIICOT și polițiștii au avut miercuri o acțiune în București și în județele Argeș, Brăila, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Ilfov, Maramureș, Timiș și Vrancea, în scopul destructurării unui grup infracțional organizat de criminalitate itinerantă care a comis, în perioada septembrie 2017 – iulie 2019, mai multe furturi din societăți comerciale cu profil bricolaj, pe teritoriile Franței și Belgiei, conform Mediafax.
Modul de acțiune al membrilor grupului, organizat și continuu pe parcursul ultimilor doi ani, consta în punctarea depozitelor și/sau magazinelor, pătrunderea prin efracție/escaladare în interioriul acestora prin acoperiș sau prin decuparea unor pereți laterali ai clădirilor, sustragerea de aparatură electrică, unelte de bricolaj sau scule pe care le încredințau unor tăinuitori specializați în valorificarea lor pe plan local sau transportarea în România, de asemenea în vederea valorificării lor.
Prejudiciul se ridică la peste 1.000.000 euro pe teritoriul Franței și la peste 100.000 euro pe teritoriul Belgiei.
S-a reușit reținerea în vederea arestării în baza unor mandate europene a 10 dintre suspecți, ridicarea a numeroase bunuri din categoria celor vizate, respectiv: drujbe, motocositoare, polizoare, mașini de găurit, aparate de tăiat circular etc., precum și a unor bijuterii și ceasuri de lux cu suspiciuni asupra provenienței lor.
Acțiunea organizată de polițiștii de investigații criminale a beneficiat și de sprijinul al doi anchetatori francezi, însoțiți de ofițerii de legătură din cadrul Ambasadei Franței la București, precum și al doi anchetatori belgieni, precum și de suportul criminaliștilor și specialiștilor din cadrul echipelor de intervenție ale Poliției Române.








