Şi acum, ca şi în alţi ani, în Afganistan, teatru de război, sunt militari argeşeni. De peste 15 ani argeşenii sunt o prezenţă constantă în Afganistan, iar unii au plătit cu viaţa sau cu sănătatea această chemare. Ei sunt răsplătiţi financiar cu solde multiplicate la care se adaugă diverse sporuri pentru operare în zonele de conflict.
Concret, conform algoritmului pus la punct de Ministerul Apărării Naţionale, la plecarea în misiunea în Afganistan, aceşti militari de elită primesc, pe lângă solda normală, o primă de campanie egală cu aceeaşi soldă, salariul fiind în acea lună, practic, dublat. Apoi, pe perioada executării misiunii, militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale încasează lunar o soldă de funcţie prevăzută prin ordinul de numire/detaşare dublată, la care se adaugă o compensaţie de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% aplicată la solda de funcţie. La capitolul diurne ofiţerii care participă la misiuni în teatrele de operaţii primesc 90 euro pe zi. În cazul subofiţerilor, această diurnă este de cel mult 70 euro pe zi. În plus, fiecare militar primeşte câte un euro pentru „legătura socială cu familia”.
Ca o concluzie, militarii Forţele pentru Operaţii Speciale primesc, pe perioada de misiune în Afganistan un salariu mărit de 2,3 ori la care se mai adaugă în fiecare lună cel mult 2.820 euro (diurna şi banii pentru legătura cu familia). Cât îi priveşte pe subofiţeri, conform acestui algoritm, un plutonier din Forţele pentru Operaţii Speciale primeşte lunar solda de 5.239 lei la care se adaugă 2.200 euro, totalul apropându-se de 3.500 euro lunar.
La corpul ofiţerilor situaţia stă chiar mai bine. Astfel, un căpitan încasează lunar 7.238 lei la care se adaugă 2.820 euro. La cursul BNR din ziua de 10 septembrie, un căpitan încasează în fiercare lună peste 4.380 euro.







