Medicul Constantin Păun, fost director al Spitalului de Pediatrie din Piteşti, a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Administraţie al unităţii medicale. Acesta va asigura, prin gardă la domiciliu, şi intervenţia pe linie de ATI la unele cazuri, dacă va fi solicitat, în condiţiile în care spitalul dispune de numai un singur specialist pe terapie intensivă şi anestezie.
Aceasta este o problemă întâlnită şi la alte unităţi medicale din Argeş şi nu numai.
Vă reamintim că, recent, directorul Vasile Stan şi-a dat demisia din funcţie, invocând motive personale, iar postul este vacant. Postul va fi scos la concurs de Consiliul Judeţean.







