O veste din seria celor triste şi foarte triste ne-a parvenit dinspre partidul lui Dan Diaconescu. Se pare că filiala din Argeş, cu un Marian Fulga la conducere, trece prin mari probleme financiare. Hotărâţi să scape ţara de ciocoi, în direct şi-n reluare, aceştia pare că au depus voturile de sărăcie de bună voie, condiţie esenţială la tunsul în monahism. S-or pregăti de călugărie, cine ştie!?Umblă vorba prin târg că n-au avut bani să achite nici măcar coroanele depuse la monumente(100 lei), în diverse ocazii, de erau să se facă de băcănie în târg. Ca să nu mai povestim episodul în care a trebuit să-şi ducă la restaurant şefa la nivel naţional a partidului, Simona Man, invitată la Simfonia Lalelelor. Posibil ca din aceste cauze să ceară membrii PP-DD din toată ţara eliberarea lui Dan Diaconescu din puşcărie. Dacă mai stă mult acolo, ăştia se vor vinde şi pe ei unor formaţiuni politice mai bogate, ca să facă rost de bani pentru partid.









