Opt șantiere deschise în Bascov! Baza sportivă și mai multe drumuri sunt în lucru
Mai multe investiții în infrastructura sportivă și rutieră sunt în desfășurare în comuna Bascov, unde au fost deschise opt șantiere. Primarul Gheorghe Stancu a prezentat stadiul lucrărilor, de la modernizarea bazei sportive din localitate până la reabilitarea drumurilor comunale și amenajarea trotuarelor de-a lungul drumurilor naționale.
Una dintre investițiile importante este modernizarea bazei sportive – terenul de fotbal din Bascov, proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții (CNI). Potrivit primarului, lucrările au fost reluate și au ajuns la un stadiu de realizare de 72%.
„Va fi una dintre cele mai moderne baze sportive din mediul rural, de după Revoluție. Are 1.860 de locuri, cu nocturnă și tribune”, a declarat Gheorghe Stancu.
Edilul a precizat că, în zilele de 12 și 13 octombrie, urmau să fie aduse tabla și scaunele pentru tribune. Totodată, la solicitarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, scheletul tribunelor trebuie ignifugat, lucrările în acest sens fiind în desfășurare.
Lucrări pe strada Schiau și pe drumurile naționale
În paralel, administrația locală continuă investițiile în infrastructura rutieră. Pe strada Schiau se desfășoară lucrări de modernizare și reabilitare pe o lungime de 3,5 kilometri. Proiectul este unul complex, deoarece în apropiere se află pârâul Schiau, unde au fost necesare lucrări de supralărgire, gabionare și realizare a unui pereu de beton pentru consolidarea malurilor și lărgirea drumului.
Termenul contractual de finalizare este februarie 2027, însă primarul estimează că lucrările ar putea fi încheiate până la 15 decembrie 2026.
Un alt proiect vizează drumul Glâmboc Deal, către Otărești-Foraj, pe un tronson de 950 de metri, care asigură legătura dintre cele două localități.
De asemenea, se lucrează la amenajarea trotuarelor pietonale de-a lungul DN 7 Pitești–Râmnicu Vâlcea, pe trei tronsoane, cu o lungime totală de 2,6 kilometri. Potrivit edilului, lucrările sunt avansate, iar finalizarea este estimată într-o lună.
Au început și lucrările la trotuarele de pe DN 7C Pitești–Curtea de Argeș, de la sediul Primăriei Bascov, pe partea stângă, până la limita cu localitatea Merișani, pe o distanță de 3,5 kilometri.
Prin aceste investiții, administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru locuitorii comunei.







