Nici campania, dar nici câștigarea alegerilor nu l-au oprit pe primarul Gheorghe Stancu să ducă la bun sfârșit proiectele începute de acesta în comuna Bascov.
Dovada cea mai bună este că se lucrează la extinderea canalizării în satul Prislop Mic, pe o distanţă de 4,5 km. Se montează staţiile de repompare pe străzile Codrului, Rotăreasca, Lăbuşeşti şi sat Mica, strada Bădeţanilor.
Se efectuează lucrări de modernizare şi amenajare alei şi trotuare în zona blocuri. Se lucrează intens la finalizarea bisericii de la Valea Ursului (lucrarea se află la stadiul de amenajări turle şi acoperiş).
În concluzie, bascovenii au în fruntea comunei un primar care va duce la bun sfârşit toate proiectele promise şi care va transforma Bascovul într-o comună cu adevărat europeană!







