O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt. ( Mihai Eminescu)
Când ne moare cineva drag, tindem să-l ţinem lângă noi cât mai mult timp. Să spui „ Adio” este sfâşietor. În schimb, noua lege funerară conţine prevederi de natură să provoace nenumărate discuţii vizavi de obiceiurile strămoşeşti şi influenţa lor asupra manifestărilor religioase ce se petrec în urma unui deces. În primul rând, se permite înmormântarea fără preot, deşi până acum, mai ales la ortodocşi, acest lucru intra în sfera hotârârilor bisericii dacă era vorba de incinerare sau suicid. O altă prevedere care dacă este încălcată va aduce cu sine pedepse legale este legată de priveghi.
Preot Piteşti: “ Nu poţi ingnora legea strămoseasca!”
Conform legii, „PRIVEGHIUL ÎN CASĂ ESTE INTERZIS APARŢINĂTORII FIIND OBLIGAŢI SĂ DEPUNĂ CORPUL CELUI DECEDAT LA O CASĂ MORTUARĂ ÎN TERMEN DE CEL MULT O ORĂ!”
Unul dintre preoţii din oraş declară, sub anonimat, pentru ca dezlegarea la limbă din partea înaltei conduceri vine greu, sau deloc: “ Se urmăreşte subminarea Bisericii Ortodoxe. Cum să-ţi dai părintele afară din casă mort? Este un atac la tot ce înseamnă românism şi credinţă.”
Dacă în mediul urban, acest fapt are o acoperire cât de cât socială şi din punct de vedere igienico-sanitar, în mediul rural acest lucru este greu de luat în calcul. Tradiţiile legate de înmormântarea cuiva drag sunt “îngropate” din dorinţa statului de a se alinia la normele europene. Mulţi sunt cei care susţin că astfel de prevederi legale sunt încă un pas spre civilizaţie, dar nu cumva era nevoie de o consultare publică? Dacă un cadavru reprezintă un pericol pentru ceilalţi care îl veghează s-au făcut cumva cercetări în acest sens? S-au înregistrat cumva cazuri de îmbolnăviri, de contactarea unor afecţiuni? Nu este de ajuns îmbălsămarea?
Noua lege arată că: “Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nici o modificare a ultimei voinţe a acesteia”, se arată în art.16 al Legii 102/2014.
