Ministerul Justiției vrea să reducă numărul parchetelor de pe lângă judecătorii de la 175 la 41
Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege care prevede reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii din România, prin comasarea acestora într-o singură structură la nivelul fiecărui județ. Măsura ar reduce numărul parchetelor de la 175 la 41 și ar schimba modul de distribuire a procurorilor și a dosarelor.
Una dintre principalele schimbări vizează numărul funcțiilor de conducere. Conform proiectului, la intrarea în vigoare a legii, funcțiile de prim-procuror din parchetele situate în alte localități decât reședințele de județ s-ar transforma în funcții de execuție. Personalul care ocupă în prezent aceste poziții ar urma să fie reîncadrat pe noile funcții.
Aceeași măsură s-ar aplica și funcțiilor de conducere din categoria personalului auxiliar de specialitate, respectiv celor de grefier-șef.
În urma reorganizării, cele 175 de parchete de pe lângă judecătoriile din județe ar urma să fie înlocuite cu 41 de structuri. Astfel, ar rămâne 41 de posturi de prim-procuror și 41 de posturi de grefier-șef.
Ministerul Justiției susține că reorganizarea ar permite o distribuire mai echilibrată a volumului de muncă, prin reducerea diferențelor dintre parchetele care gestionează un număr mare de dosare și cele cu o activitate mai redusă.
Proiectul prevede că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va putea analiza volumul de activitate al parchetelor de pe lângă judecătorii, din proprie inițiativă sau la sesizarea procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel.








