Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi procurorii DIICOT Piteşti au efectuat 71 de percheziţii domiciliare în Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale, alcătuite din 52 de persoane, specializate în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, care acţionau în mai multe state europene (Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania – zona Ibiza). Din totalul descinderilor, 53 au avut loc în Argeş, mai exact în cartierele Nord -L-uri şi Războieni – G1 şi D2 din Piteşti, precum şi la Câmpulung, cartierul Vişoi, Mioveni şi Bradu. Cu acest prilej, 30 de suspecţi au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă, 14 dintre ei fiind depuşi în arestul Poliţiei Argeş, alţi opt la Vâlcea şi restul la Dâmboviţa, iar un altul deja se află în penitenciar arestat într-o altă cauză.
30 de proxeneţi, arestaţi
Admite în parte propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Piteşti . În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:
VLĂSCEANU GHEORGHE-JAN, zis George Tolo, VLĂSCEANU LIVIU-MARIAN, zis Liviu Tolo, VLĂSCEANU FLORIAN-ADRIAN, zis Andrei Tolo, ŢÎRU MARCEL FLORIN, LAZĂR SILVIU ANDREI, STOICAN MARIAN-DRAGOŞ, VOICILĂ PAUL CLAUDIU,AVORNICESEI IONUŢ, GHEORGHE VALI MARIUS, zis Vali Ţiganu, COBZARU EDUARD-DANIEL, zis Ciorică, STANCU COSMIN, STANCU PETRUŢ şi COBZARU MARIAN DANIEL, zis Kempes, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 iunie 2017 şi până la data de 19 iulie 2017, inclusiv. Respinge propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti de arestare preventivă a inculpatei STOICAN MARIANA. În baza art. 218 Cod procedură penală, rap. la art. 223 Cod procedură penală şi art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii arestului preventiv la domiciliu faţă de inculpata STOICAN MARIANA, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 iunie 2017 şi până la data de 19 iulie 207, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, impune inculpatei ca, pe durata arestului la domiciliu, să respecte următoarele obligaţii: – să nu părăsească imobilul în care locuieşte, situat în mun. Câmpulung, str. General C. Simonescu, nr. 7, bl. 10, sc. B, et. 2 ap.14, jud. Argeş; – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, ori de câte ori este chemată; – să nu comunice cu persoanele vătămate sau membrii de familie ale acestora, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 221 alin. 4 Cod procedură penală şi anume, că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 9 Cod procedură penală, desemnează ca organ de verificare a respectării măsurii şi a obligaţiilor de către inculpată, poliţia de domiciliu, respectiv Poliţia Mun. Câmpulung. Dispune comunicarea a câte o copie de pe prezenta încheiere inculpatei şi instituţiilor şi organelor prevăzute de art. 211 alin. 8 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu Luţu Iulia în sumă de 260 lei, potrivit împuternicirii avocaţiale aflată la dosar, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 20.06.2017, ora 22,50, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Vă reamintim că, în urma descinderilor de luni, anchetatorii au ridicat în vederea confiscării 151.910 euro, 170.483 lei, 30.100 franci elveţieni, 720 dolari americani, 3.800 coroane suedeze, 24 laptopuri, 92 smartphone-uri, nouă tablete, 500 grame bijuterii din aur, un grinder, un pistol cu aer comprimat şi patru cartuşe de carabină deţinute ilegal, 34 ceasuri de lux în valoare estimată la circa 210.000 euro. De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator pe două terenuri, opt autoturisme de lux estimate la 200.000 euro şi opt imobile evaluate la 1.200.000 euro. Anchetatorii au fost sprijiniţi de Eurojust, care a asigurat suportul operaţional şi financiar necesar constituirii şi desfăşurării activităţilor operaţionale aferente acestei echipe, respectiv Europol, care a facilitat schimbul de informaţii între statele implicate prin organizarea de întâlniri operaţionale şi a oferit sprijin analitic inclusiv prin prezenţa unui birou mobil în România pe durata acţiunii, dar şi a peste 200 de jandarmi din Argeş, Craiova şi Bucureşti şi poliţişti argeşeni.






