La munte va ninge consistent, iar viteza vântului pe creste poate depăşi 90 km/h
Meteorologii au emis, marţi dimineață, o atenţionare de vânt puternic pentru mai multe regiuni din ţară, valabilă de miercuri până sâmbătă seară. Astfel, în acest interval, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei şi pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vor depăşi 90 km /h. Începând de joi, se va răci semnaficativ, iar sâmbătă este posibil să ningă.








