Pentru lucrătorii expuşi la noxele profesionale de la locul de muncă există un cadru legislativ prin care raţia alimentară zilnică este suplimentată printr-o alimentaţie de protecţie care trebuie acordată de către angajator, în mod obligatoriu şi gratuit.
În prezent modalitatea de acordare a alimentaţiei de protecţie este reglementată în cadrul art.14 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, care prevede ca aceasta se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileste prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă. Acestea sunt singurele prevederi legale care fac referire la alimentația de protecţie, modalitatea de acordare, principiile şi criteriile de acordare intrând în sarcina angajatorului.
Medicul de medicina muncii este cel care recomandă acordarea alimentaţiei de protecţie, pe baza cunoaşterii factorilor de risc profesional de la locul de muncă şi a efectelor acestora asupra sănătăţii lucrătorilor (în special pentru locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare). În concluzie, locurile de muncă şi alimentele de protecţie trebuie stabilite de către angajator, după evaluarea riscurilor la locurile de muncă, la propunerea medicului de medicina muncii cu consultarea salariaţilor şi sunt incluse în contractul individual de muncă şi/sau contractul colectiv de muncă de la nivelul unităţii.
