Intervenție în benzinării. Guvernul prelungește cu trei luni măsurile de criză pe piața țițeiului
Situația de crizã pe piața țițeiului și a produselor petroliere va fi prelungită cu trei luni, pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii mãsurilor destinate protejării populației și economiei de efectele nivelului ridicat al prețurilor la carburanți, prevede un proiect de hotărâre de guvern pregătit de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei.
Prin proiectul de hotãrâre vor fi menținute toate mãsurile aflate în prezent în vigoare, inclusiv mecanismul de diminuare temporarã a accizei la motorina standard, limitarea adaosului comercial la carburanți, regimul de monitorizare a exporturilor și livrãrilor intracomunitare, precum și celelalte mãsuri instituite prin Legea nr. 162/2026, arată Finanțele. Potrivit evaluãrilor Ministerului Finanțelor, la nivelul actual al pieței, încetarea mãsurii de reducere a accizei ar determina o creștere estimatã a prețului motorinei de aproximativ 0,85 lei pe litru. În condiții de piațã neschimbate, prețul mediu al motorinei ar putea crește de la aproximativ 10,90 lei/litru la circa 11,75 lei/litru, ceea ce ar însemna un cost suplimentar de aproximativ 42 de lei pentru alimentarea unui autoturism cu un rezervor de 50 de litri.





