„În majoritatea țărilor europene testarea rămâne cea mai importantă măsură de combatere a pandemiei”
Noile restricții preconizate de Guvern pentru combaterea pandemiei reprezintă o discriminare, consideră Cătălin Gherzan. „Guvernul dă drumul din nou măsurilor coercitive, punitive, procedând la fel ca anul trecut când a adoptat tot felul de restricții și amenzi, fără ca statul să-;i facă mai întâi treaba. În loc să asigure accesibilitatea testării, în loc să determine românii să se vaccineze, convingându-i că o fac pentru a-și proteja sănătatea, Guvernul introduce din nou restricțiile. În toată Europa, certificatul verde înseamnă atât vaccinare, cât și testare sau dobândirea imunității prin boală. În majoritatea țărilor europene testarea rămâne cea mai importantă măsură de combatere a pandemiei.”, afirmă Cătălin Gherzan.








