Guvernanţii şi-au bătut joc de industria petrochimică din România, inclusiv din Argeş.
Petrochimia din România, „mândria” industriei româneşti de dinainte de 1989, este aproape închisă. Din uriaşele platforme chimice care produceau integrat toată gama de polimeri, acum mai sunt doar ruinele. Nu a mai rămas în picioare decât divizia de petrochimie a KMG International, fostul Grup Rompetrol, pe platforma Midia, la ţărmul Mării Negre.
Până în 1989 existau giganţi precum Oltchim, Arpechim Piteşti (uleiuri auto şi industriale, polietilene, produse pentru industria confecţiilor – fire poliester şi acrilice), Borzeşti – Oneşti (cauciuc şi alte produse destinate industriei auto), Petrobrazi (poliolefine – polipropilena şi polietilene), Petrotel (poliolefine, polistiren şi uleiuri), Steaua Română (uleiuri şi parafine), dar şi Solventul Timişoara (poliolefine) – care primea materia primă (etilena) din Serbia, prin conducta care făcea legătura direct cu rafinăria din Pancevo.Toată petrochimia din România fusese gândită de Nicolae Ceauşescu ca un tot integrat, care să producă 100% din necesarul pieţei locale de produse derivate, dar şi pentru export. În anii obscuri de după Revoluţie, aceste fabrici şi platforme au fost privatizate către diverşi investitori locali şi străini, dar aproape toate aceste privatizări au eşuat. Rând pe rând, platformele s-au închis. Arpechim este în curs de dezafectare de către Petrom, Borzeştiul este de mult o ruină (o singură societate s-a desprins şi încă funcţionează, Chimcomplex), RAFO este închisă de ani de zile, producătorul de cauciuc sintetic Carom a dat faliment şi a fost tăiat la fier vechi, Solventul a avut acceaşi soarta – tăiat în bucăţi şi vândut la fier vechi.
