Grupare specializată în furtul transporturilor de marfă, destructurată de anchetatorii din Argeș. Prejudiciu de 9 milioane de euro
65 de percheziții domiciliare au avut loc în șapte județe și în București\. Aproximativ 70 de transporturi de marfă ar fi fost deturnate în România și în mai multe state europene, în special în Belgia.
O amplă operațiune a polițiștilor și procurorilor DIICOT Pitești a avut loc marți, 3 noiembrie. O grupare de criminalitate organizată, specializată în deturnarea transporturilor de mărfuri, înșelăciuni, fals și spălarea banilor, a fost vizată de 65 de percheziții domiciliare desfășurate în Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Prahova, Bihor și municipiul București.
Din totalul perchezițiilor, 14 au fost efectuate în baza unor ordine europene de anchetă emise de autoritățile judiciare din Belgia.
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită în martie 2024, de cinci persoane, cărora li s-ar fi alăturat ulterior alți aproximativ 30 de membri\. Scopul acesteia ar fi fost obținerea unor importante sume de bani prin deturnarea transporturilor de marfă și însușirea frauduloasă a bunurilor.
Cum ar fi acționat gruparea
Membrii grupării ar fi folosit mai multe societăți comerciale pe care le administrau sau controlau pentru a contracta transporturi de mărfuri, atât în România, cât și în străinătate. După preluarea bunurilor, acestea ar fi fost însușite în mod fraudulos.
Pentru a-și pune planurile în aplicare, persoanele cercetate ar fi utilizat documente de identitate false, documente de transport contrafăcute, certificate și plăcuțe de înmatriculare false.
Anchetatorii au identificat mai multe metode prin care ar fi fost deturnate transporturile. În unele cazuri, marfa era transferată din vehiculul inițial într\-un alt ansamblu rutier, după care era reclamat furtul acesteia la o unitate de poliție de pe traseu.
În alte situații, membrii grupării ar fi schimbat semiremorcile și plăcuțele de înmatriculare, astfel încât dispariția mărfii să fie prezentată drept un furt.
O altă metodă presupunea invocarea unor defecțiuni la capul tractor. Șoferul ar fi lăsat semiremorca într-un anumit loc, pretinzând că trebuie să ajungă la un service, iar ulterior ar fi reclamat dispariția acesteia.
Aproximativ 70 de transporturi deturnate și un prejudiciu de 9 milioane de euro
Din cercetări a reieșit că, pe parcursul activității grupării, ar fi fost deturnate aproximativ 70 de transporturi de marfă, atât în România, cât și în alte state europene, în special în Belgia.
Bunurile vizate ar fi inclus electronice, electrocasnice, materii prime, cereale, produse cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice, precum și alte produse de larg consum.
Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ **9 milioane de euro**.
Ancheta, desfășurată în cooperare cu autoritățile belgiene
Având în vedere dimensiunea internațională a activității infracționale, autoritățile române și cele belgiene au semnat, în februarie 2026, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă (JIT – Joint Investigation Team).
Audierile persoanelor vizate se desfășoară la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești.
Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii DIICOT Pitești, cu sprijinul mai multor structuri de combatere a criminalității organizate, polițiști, specialiști criminaliști și jandarmi din țară.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.






