La Strasbourg în Parlamentul European, Gabriela Zoană a avut un discurs curajos privind situaţia din România. Membrii comisiei au avut un schimb de opinii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, privind ”situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei”.
Întrebări adresate primvicepresedintelui Frans Timmermans în dezbaterea privind situația despre România din Comisia LIBE
Domnule Președinte,
Domnule PrimVicepresedinte al Comisiei Europene Frans Timmermans
Vă mulțumesc că preocupă țară mea. Ați vorbit despre independența justiției și despre democrație. Eu sunt avocat.
Vă rog să–mi spuneți cum vedeți dumneavoastră aceste date ?
– 565 de protocoale secrete încheiate de SRI cu diverse instituții ale statului.
– 18 protocoale secrete încheiate de SRI cu instituții ale Justiției.
– 6 milioane de cetățeni români, adică 1/3 din populația cu drept de vot, au fost interceptați, înregistrați, filați de serviciile secrete.
– 2193 de judecători și 1127 de procurori – adică peste 50% din magistrații țării – au deschise dosare penale
Ați spus că ați fost șocați de imaginile cu protestatarii care au forțat intrarea în Guvernul României, dar sunteți la fel de șocat de modalitatea în care jandarmii din Bruxelles în dată de 28 septembrie au atacat pprotestatarii? Sau de imaginea protestatarilor atacați în Spania la Barcelona în dată de 29 septembrie? NU mai vreau dublu limbaj în funcție doar de numele statului aflat în discuție. Este sau nu dublu limbaj ceea ce faceți dvs astăzi?








