Declarația fiscală unică (formularul 212) a fost recent introdusă în legislație pentru declararea, impozitarea și taxarea veniturilor extrasalariale, iar o caracteristică a acesteia e că devine titlu executoriu atunci când se atinge scadența la obligațiile de plată.
Altfel spus, Fiscul folosește direct informațiile din D212 pentru a soma neplătitorul și se poate ajunge mai repede la executarea silită, din moment ce nu mai trebuie să emită decizii de impunere.
Titlul de creanță fiscală devine titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege, se prevede în Codul de procedură fiscală. O decizie de impunere, de exemplu, e un titlul de creanță fiscală; sau o declarație fiscală. Faptul că se ajunge la termenul de scadență și plata nu s-a realizat face ca acest titlu să fie folosit de organele fiscale pentru a executa silit contribuabilul, fără alte formalități.
Nou introdusă în legislația fiscală, declarația unică 212 este un astfel de document (titlu de creanță fiscală), pe care Fiscul îl poate folosi pentru a executa silit contribuabilul care nu a plătit la termen dările la stat.
Termenul de plată la această declarație unică este data de 15 martie a anului următor realizării venitului. Până la acest termen se pot face plăți de către contribuabil, în baza formularului depus la Fisc. Odată depășit termenul, organul fiscal poate să execute silit neplătitorul, folosindu-se de D212. E de reținut că executarea silită fiscală se face de către executorii Fiscului, iar nu de către executorii judecătorești la care merge, de obicei, un privat care are de recuperat o creanță.
