Firmele care nu verifică certificatul verde vor risca amendarea cu până la 10.000 lei
Afacerile în cazul cărora accesul clienților se face în baza certificatului digital verde privind COVID-19 vor risca amendarea în situația în care nu se ocupă efectiv de verificări, reiese dintr-un proiect de lege adoptat de Senat.
Mai precis, proiectul va modifica Legea 55/2020 pentru a stabili că este contravenție „nerespectarea de către persoanele juridice a măsurilor stabilite (…) cu privire la verificarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19”. Asta în condițiile în care actualmente nu există o amendă specială pentru firmele care omit verificarea certificatului verde.
Amenda ce va putea fi aplicată, în acest caz, va fi cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei. Sancțiunea va putea fi constatată și aplicată de către personalul de control al Departamentului pentru Situații de Urgență (plus subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă), agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, dar și de către polițiștii locali.







