• Publicitate pe site
  • Contact
luni, 11 mai 2026
Observator de Argeș
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
Observator de Argeș
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
Prima pagină Actualitate

Evenimente culturale în Argeș în perioada 19 – 26 aprilie 2024

scris de Monica Badea
18 aprilie 2024
20 2
Evenimente culturale în Argeș în perioada 19 – 26 aprilie 2024
21
DISTRIBUIRI
116
VIZUALIZĂRI
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

Evenimente culturale în Argeș în perioada 19 – 26 aprilie 2024
Evenimente culturale în Argeș în perioada 19 – 26 aprilie 2024

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați și în zilele următoare la o serie de evenimente culturale organizate de instituțiile de cultură subordonate. Începând din acest weekend și până la finele săptămânii viitoare sunteți invitați să participați la piese de teatru inedite, expoziții, spectacole, evenimente culturale cu tematică istorică, ateliere și activități educative pentru copii și tineri. Iată programul complet al activităților cultural – artistice în perioada 19 – 26 aprilie 2024.

Ediția a 47-a a festivalului „Simfonia Lalelelor” va avea loc în perioada 19 – 21 aprilie 2024, iar Parcul „Lunca Argeșului” va fi locul unde se va desfășura cea mai mare parte a evenimentelor și manifestărilor prilejuite de evenimentul-simbol al orașului nostru.

VINERI, 19 APRILIE

Ora 19.00 – DE TREI ORI VIAȚĂ – ,,Cum poate un măr să schimbe cursul istoriei? Astrofizicianul Henri și soția sa Sonia, o femeie de afaceri, petrec o seară aproape liniștită acasă. Planurile lor sunt date peste cap pentru că deodată, Ines și Hubert, șeful lui Henri, sună la ușă, cu o zi mai devreme decât data programată! Cele patru personaje sunt prinse într-o plasă de convenții, pasiuni și frică de singurătate, între conversații despre univers și existența umană. În căutarea propriului sens, devine palpabilă nevoia de recunoaștere și stimă de sine. Sunt turnuri surprinzătoare, alianțe în schimbare și mereu noi variante de escaladare. Este o comedie tragică, strălucitoare, despre viață” – Thomas CIULEI. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio „Liviu Ciulei”).

DUMINICĂ, 21 APRILIE

Ora: 11.30 – ISPRĂVILE LUI PĂCALĂ – Spectacolul “Isprăvile lui Păcală” este o poveste populară românească axată pe înțelepciunea personajului care sancționează anumite vicii omenești. Vestitul Păcală pornește în lumea largă ca un exponent al dreptății și întâmpină în drumul său o multitudine de peripeții care fac deliciul micilor, dar și marilor spectatori. Popasul său la Popa Clăbuc, preot hapsân și fără scrupule, este de bun augur. Prin istețimea sa și jocul de cuvinte, nu doar că îi dejoacă acestuia planurile mârșave, dar în final îl și pedepsește. Este un spectacol care atrage micii spectatori nu numai prin ritmul alert, ci și prin lumină, muzică și culoare. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio „Liviu Ciulei”).

Ora: 15.00 – Spectacol de muzică ușoară oferit de Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Parcul „Lunca Argeșului” – în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul celei de-a 47-a ediții a Simfoniei Lalelelor.

Ora 19.00 – PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ – ,,PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ” este o comedie savuroasă, cu dese schimbări de situație, actorii fiind aleși perfect pe tipologia personajelor cu care ne-a obișnuit autorul. Personajele etalează în mod clar atitudini din sfera socialului prezent. Situațiile sunt exploatate în funcție de interesul de moment, corupția macină sistemul fiscal până într-acolo încât, pentru a ajunge la îndeplinirea unui obiectiv, se ajunge la șantaj. Pentru niciunul dintre personajele principale nu există un etalon al valorii, ci doar un comportament bazat pe modele luate din lumea prezentă, pur comercială, în care, fără riscul de a greși, putem spune că nu există valori. În ideea de a fi ceea ce nu sunt, personajele își aplică, fiecare într-un stil propriu, o mască ce nu poate acoperi nicidecum caracterul infect și bazat pe interesul de moment al fiecăruia, indiferent de cadavrele pe care se calcă… ” (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).

LUNI, 22 APRILIE

Orele 10.00 – 13.00 – BIBLIOTECA VERDE: CEI 3R – REDU, RECICLEAZĂ, REUTILIZEAZĂ; COMUTĂ PE VERDE; PĂMÂNTUL, PRIETENUL MEU – Ateliere ecologice, desfășurate în cadrul Proiectului Școala Verde, cu elevi de la Școlile Gimnaziale Ion Pillat și Mihai Eminescu. (Sala Tinerilor; Sala de Conferințe – Biblioteca Județeană Argeș)

Ora 10.00 – SCHIMBĂRILE CLIMATICE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – Activitate derulată în cadrul Proiectului Săptămâna Verde, referitoare la acțiunile de combatere a schimbărilor climatice și de îndeplinire a angajamentelor asumate în cadrul Pactului Verde European; publicul-țintă: elevi de la Liceele Dinu Lipatti și Ion Cantacuzino, de la Școlile Gimanziale Ion Pillat și Matei Basarab. (Liceul Dinu Lipatti; Sala de Conferințe a BJA )

Ora: 15.00 – BIBLIOTECA ALTFEL – Vizitarea secțiilor Bibliotecii Județene Argeș de către elevi de la Școala Gimnazială Al. Davila. (Biblioteca Județeană Argeș)

MARȚI, 23 APRILIE

Ora 09.00 – SCHIMBĂRILE CLIMATICE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ – Activitate derulată în cadrul Proiectului Săptămâna Verde, referitoare la acțiunile de combatere a schimbărilor climatice și de îndeplinire a angajamentelor asumate în cadrul Pactului Verde European; publicul-țintă: elevi de la Liceele Dinu Lipatti și Ion Cantacuzino, de la Școlile Gimanziale Ion Pillat și Matei Basarab. (Liceul Dinu Lipatti; Sala de Conferințe a BJA)

Orele: 10.00 – 12.00 – BIBLIOTECA VERDE: ORA DE POVEȘTI; PĂMÂNTUL, PRIETENUL MEU; ORA SĂ ȘTIM; UNDE MĂ AFLU?; PROTEJEAZĂ MEDIUL, CONSTRUIEȘTE VIITORUL; MICII ECOLOGIȘTI; COMUTĂ PE VERDE; SUPEREROII CARE PROTEJEAZĂ MEDIUL; CEI 3R – REDU, RECICLEAZĂ, REUTILIZEAZĂ – Ateliere ecologice, derulate în cadrul Proiectului Școala Verde; participă elevi de la Școlile Gimnaziale Tudor Vladimirescu, Matei Basarab, Mihai Eminescu.( Sala Tinerilor; Sala de Conferințe – Biblioteca Județeană Argeș)

Ora: 11.30 – UMANISM, CLASICISM, MODERNISM ȘI POSTMODERNISM – MIRON COSTIN, DIMITRIE CANTEMIR, MIHAI EMINESCU, CAMIL PETRESCU, NICOLAE BREBAN – Atelier de gândire critică și lecturi publice, prilejuite de ZIUA MONDIALA A CĂRȚII ȘI A DREPTURILOR DE AUTOR; participă elevi de la Colegiul Național Zinca Golescu, îndrumați de prof. dr. Eugenia Zgreabăn. (Sala de Conferințe – Biblioteca Județeană Argeș)

MIERCURI, 24 APRILIE

Orele: 08.00 – 14.00 – BIBLIOTECA VERDE: ORA DE POVEȘTI; PĂMÂNTUL, PRIETENUL MEU; ORA SĂ ȘTIM; UNDE MĂ AFLU?; PROTEJEAZĂ MEDIUL, CONSTRUIEȘTE VIITORUL; MICII ECOLOGIȘTI; COMUTĂ PE VERDE; SUPEREROII CARE PROTEJEAZĂ MEDIUL; CEI 3R – REDU, RECICLEAZĂ, REUTILIZEAZĂ – Ateliere ecologice, derulate în cadrul Proiectului Școala Verde; participă elevi de la Școlile Gimnaziale Tudor Vladimirescu, Matei Basarab, Mihai Eminescu.( Sala Tinerilor; Sala de Conferințe – Biblioteca Județeană Argeș)

Ora: 10.30 – EUROPA CREATIVĂ – Sesiune de informare, privitoare la oportunitățile de finanțare oferite de Programul Europa Creativă 2021-2027, subprogramul Cultura. Europa Creativă este cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene, dedicat sprijinirii sectoarelor creative, culturii și audiovizualului. Este alcătuit din două subprograme: Cultura și Media, precum și dintr-o componentă transsectorială, care facilitează colaborarea între sectoarele creative și cele care sprijină sectorul mass-media de știri, prin promovarea alfabetizării mediatice, a pluralismului și a libertății presei. Pot beneficia de finanțările Cultura organizații din statele participante la program, indiferent de tipul lor: autorități și instituții publice, ONG-uri, companii private. (Sala de Conferințe – Biblioteca Județeană Argeș)

Ora: 12.00 – Expoziție temporară Mari actori – esențe imateriale (portrete din lut) (24 aprilie-18 iunie) – Lucrările aparțin lui Aurelian Bădulescu, modelator în lut. (Muzeul Golești)

Ora: 18.00 – ATELIERE DE PROGRAMARE ȘI ROBOTICĂ – Activități practice, destinate copiilor cu vârstele cuprinse între 8 – 12 ani, în cadrul cărora aceștia descoperă lumea roboticii; atelierele sunt menite să dezvolte creativitatea, abilitățile tehnice și lucrul în echipă. (Sala Multimedia – Biblioteca Județeană Argeș)

JOI, 25 APRILIE

Orele: 09.00 – 12.00 – BIBLIOTECA VERDE: CEI 3R – REDU, RECICLEAZĂ, REUTILIZEAZĂ; COMUTĂ PE VERDE; NATURĂ ȘI AVENTURĂ – Ateliere ecologice, derulate în cadrul Proiectului Școala Verde; participă elevi de la Școlile Gimnaziale Tudor Vladimirescu din Pitești și Vintilă Brătianu din Ștefănești. (Sala Tinerilor – Biblioteca Județeană Argeș)

Ora: 10.00 – BIBLIOTECA ALTFEL – Vizitarea secțiilor Bibliotecii Județene Argeș de către elevi de la Școala Gimnazială din Arefu. (Biblioteca Județeană Argeș)

Ora 12.00 – SIBIUL, ÎN VIZIUNEA NOASTRĂ – Expoziție de artă plastică, realizată de elevi de la Liceul Dinu Lipatti, coordonați de prof. LAURENȚIU BALTĂ, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. (Holul BJA)

Ora: 18.00 – ATELIERE DE PROGRAMARE ȘI ROBOTICĂ – Activități practice, destinate copiilor cu vârstele cuprinse între 8 – 12 ani, în cadrul cărora aceștia descoperă lumea roboticii; atelierele sunt menite să dezvolte creativitatea, abilitățile tehnice și lucrul în echipă. (Sala Multimedia – Biblioteca Județeană Argeș)

Ora: 18.00 – Conferință susținută de Academicianul Gheorghe Păun despre personalitatea scriitorului argeșean Urmuz. (Sala de conferințe a Muzeului Golești)

VINERI, 26 APRILIE

Ora: 10.30 – PAC, PEC, PIC! ÎNVĂȚ SĂ VORBESC CORECT ȘI SĂ FIU MAI ÎNȚELEPT! – Atelier de logopedie, destinat celor mici. (Sala Tinerilor – Biblioteca Județeană Argeș)

Ora: 11.30 – BIBLIOTECA VERDE: CEI 3R – REDU, RECICLEAZĂ, REUTILIZEAZĂ; COMUTĂ PE VERDE; NATURĂ ȘI AVENTURĂ – Ateliere ecologice, derulate în cadrul Proiectului Școala Verde; participă elevi de la Școlile Gimnaziale Tudor Vladimirescu din Pitești și Vintilă Brătianu din Ștefănești. (Sala Tinerilor – Biblioteca Județeană Argeș)

Activități culturale organizate de Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș:

19 – 26 aprilie: AUTORI DE PE PATRU CONTINENTE – EUROPA, AMERICA, AFRICA, ASIA. OMAGIU PRIN LECTURĂ – Expoziție de cărți, prilejuită de Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor – 23 aprilie. (Holul BJA)

19 – 26 aprilie: FELICITĂRI VINTAGE – Expoziție de felicitări, prilejuită de Sărbătorile Pascale și realizată pe bază de facsimile după cartea poștală veche (1900-1930), existentă în fondul Secției Colecții Speciale. (Holul BJA – Etajul I)

19 – 26 aprilie: STEMA ROMÂNIEI – ORIGINE ȘI EVOLUȚIE – Expoziție de reproduceri fotografice din Revista Boabe de grâu, reprezentând evoluția stemei României, de la 1390 până la 1921. (Hol Etajul al II-lea)

19 – 26 aprilie – 3 MAI – ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂȚII PRESEI – Expoziție de documente și de ziare internaționale, existente în fondul Bibliotecii Județene Argeș. (Holul BJA)

Expoziții permanente și temporare organizate de Muzeul Golești sau în parteneriat cu alte instituții de cultură:

Expoziția temporară Icoana pe sticlă la cumpăna vremii (15 aprilie-16 iunie). Expune artist plastic Ioana Alexe, curator Nicoleta Popa Grigore

Expoziţie temporară: Regina Maria la Bran, Expoziție organizată în colaborare cu Muzeul Național Bran (secția: Etnografie)

Expoziție de pictură Portrete ale doamnelor de demult. Mister și rafinament (6 martie – 15 iunie). Expoziția se va realiza în parteneriat cu Muzeul Municipal Câmpulung Muscel. Tablourile sunt expuse în Conacul familiei Golescu.

Expoziția temporară În curtea bunicilor. Expoziție organizată în colaborare Muzeul Municipal Câmpulung Muscel. Desenele sunt expuse la secția de etnografie din cadrul Muzeului Câmpulung-Muscel.

Expoziție dedicată memoriei compozitorului polonez Frederich Chopin. Expoziția realizată în parteneriat cu Institutul Polonez.

Expoziție de costume populare din patrimoniul Muzeului Golești

Expoziția temporară Motive decorative în arta plastică. Donația Daniela Frumușanu.

Expoziție temporară Labirintul poveștilor cu explicații în patru limbi (română, engleză, germană, franceză). Proiect fotografic de aducere în actualitate a poveștilor populare. Expoziție organizată în colaborare cu Colegiul Național Vlaicu-Vodă, Curtea de Argeș și Asociația Rest.Art.

Expoziție temporară Înveşnicirea sufletului – sacrul în viaţa ţăranului român, obiecte de patrimoniu deosebite: icoane pictate, icoane de vatră, pristolnice, dar şi copacul cu „cruci de

Expoziția tematică despre sistemul medical din spațiul românesc (sec. al XIX-lea) Bolnița banului Radu Golescu.
Adresa: Muzeul Golești se află în orașul Ștefănești, strada Radu Golescu, nr. 34, Județul Argeș.
Program de vizitare:
Vara: 9.00-18.00 (1 aprilie – 31 octombrie)
Iarna: 8.00-16.00 (1 noiembrie – 31 martie)
Biletele de intrare se emit până la ora 15.30 (iarna) și 17.30 (vara).

Muzeul Județean Argeș:

„Exponatul lunii”, Inel sigilar cu gemă

Expoziția Flori de mină – Comorile adâncurilor (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44);
Program de vizitare: luni-duminică, între orele 9.00 – 19.00.

Galeria Naţională de Artă Naivă (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor);
Program de vizitare: luni-duminică, între orele 9.00 – 19.00.

Expoziția Sportului Argeşean ,,Campionii” (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44, intrarea din Bulevardul Eroilor)
Program de vizitare: luni-duminică, 9.00-19.00

Castrul roman Câmpulung – Jidova (Câmpulung, şoseaua DN 73, jud. Argeș);
Program de vizitare: luni-duminică: 9.00-17.00

Expoziția Memorială „Dinu Lipatti” (Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș);
Program de vizitare: luni-duminică: 9.00-17.00

Lapidarium (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program: luni-duminică: 9.00-19.00

Planetariul (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor)
Program de vizitare: marți-duminică, 9.00-17.00, doar cu programare la telefon: 0723.344.586.


  CITESTE SI:    Evenimente culturale în Argeș în perioada 06 - 12 aprilie 2024

Articolul precedent

Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024

Articolul următor

Ion Mînzînă: ”Dan Stroe va câștiga din nou Primăria Bradu de-o manieră impresionantă!”

Articole din aceeași categorie

Rovinieta poate fi plătită în decurs de 24 de ore

Aplicația e-Tarifare a CNAIR va fi indisponibilă temporar în noaptea de 12 mai. Pot apărea întârzieri în punctele de frontieră

11 mai 2026
63
Alertă de inundații în România! Județele vizate de avertismentul hidrologilor

Atenționare hidrologică în Argeș și Dâmbovița. Posibile viituri și inundații locale până marți după-amiază

11 mai 2026
63
PiteștiFest 2026 aduce concerte speciale în Parcul Lunca Argeșului. Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda urcă pe scenă

PiteștiFest 2026 aduce concerte speciale în Parcul Lunca Argeșului. Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda urcă pe scenă

11 mai 2026
63
1 ianuarie 2025 – Contribuabilii mici au obligația depunerii declarației informative SAF-T

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi de până la 7,40% neimpozabile

11 mai 2026
68
Încarcă mai multe
Articolul următor
Ion Mînzînă: ”Dan Stroe va câștiga din nou Primăria Bradu de-o manieră impresionantă!”

Ion Mînzînă: ”Dan Stroe va câștiga din nou Primăria Bradu de-o manieră impresionantă!”

Aurel Costache, candidatul PSD la Primăria Mioveni: ”Dezvoltarea urbană durabilă a zonelor periferice ale orașului, aflate în expansiune, este prioritară!”

Aurel Costache, candidatul PSD la Primăria Mioveni: ”Dezvoltarea urbană durabilă a zonelor periferice ale orașului, aflate în expansiune, este prioritară!”

„E nevoie de un plan pentru contracararea creșterii prețurilor la energie!”

Cătălin Gherzan: Integritatea în sănătate, un subiect fierbinte!

https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html
https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/
https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/

PARTENERI MEDIA

https://www.observatordearges.ro/wp-content/uploads/2025/03/Arderile-de-vegetatie-uscata.mp3

Etichete

accident ALDE alegeri Amenzi Apă Apă Canal Arges ARGEŞ autostradă bani Bascov Bradu catalin gherzan Consiliul Judeţean copii coronavirus covid curent Dacia deşeuri elevi filarmonica Finanţe guvern INCENDIU Ion Minzina masini meteo Mioveni muncă Pitesti PITEŞTI pnl poliţie program psd restrictii retinut România Simona Bucura Oprescu Spital sport trafic vaccin Vasile Mihăilescu

Categorii de articole

  • Actualitate
  • Cultură
  • Economie
  • Monden
  • Naționale
  • P
  • Politică
  • Prima pagină
  • Social
  • Sport
  • Ultima oră!

Arhive

Articole recente

  • Aplicația e-Tarifare a CNAIR va fi indisponibilă temporar în noaptea de 12 mai. Pot apărea întârzieri în punctele de frontieră
  • Atenționare hidrologică în Argeș și Dâmbovița. Posibile viituri și inundații locale până marți după-amiază
  • PiteștiFest 2026 aduce concerte speciale în Parcul Lunca Argeșului. Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda urcă pe scenă
  • Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi de până la 7,40% neimpozabile
  • Autoturism acroșat de un vagon al unui tren de călători
  • Politica de confidențialitate
  • Publicitate pe site
  • Contact

© 2023 Observator de Argeș - Site de știri și media online. Toate drepturile rezervate. Website realizat de BluePress

Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact

© 2023 Observator de Argeș - Site de știri și media online. Toate drepturile rezervate. Website realizat de BluePress

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In

Nu poți copia conținutul acestei pagini!

Acest site folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor. Vizitați Politica de confidentialitate.