Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Argeş, organizează în data de 13 aprilie 2017, începând cu ora 9.30, în parcul Goleştilor, atelierele de creație Arta încondeierii ouălor și Arta confecționării păpușilor.
Încondeierea ouălor este un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate sunt o dovadă vie a datinilor, credinţelor şi tradiţiilor pascale, reprezentând unelement inedit al spiritualităţii româneşti.
În Joia Mare a Paştelui femeile vopsesc ouă: cele roşii se numesc merişoare, iar cele cu modele, de la o zonă la alta, poartă denumirea de ouă împistrite, încondeiate, scrise,picate (cu ceară), muncite sau chinuite, primul ou încondeiat sau de încercare fiind numit cearcă.
La atelierul de confecționare a păpuşilor, acestea vor fi îmbrăcate în costumetradiționale, care vor fi realizate în tehnicile specifice satului (ţesut, cusut, brodat) şiconfecţionate din materiale naturale: lână, bumbac, cânepă. La eveniment vor participa copii și cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 128 – București, Școala Gimnazială Theodor Aman – Câmpulung, Liceul Tehnologic -Topoloveni și Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică – Călinești.
Aceştia vor fi îndrumați de meșterii populari Liliana Bursuc, din Galeş – Argeş șiElena Nencov, din Curtea de Argeș.








