Atunci când faci politică sau când ești atent la politică, ești pregătit să accepți anumite jocuri de culise, înțelegeri de moment, războaie declarative și multe altele. Ne-am obișnuit cu ele.
Recent, ne-am obișnuit și cu stilul eurodeputaților Opoziției, puși de șefii lor să își reclame propria țară în plenul Parlamentului European și să solicite sancționarea României, satisfăcând la ordin interesele politice de moment ale străinilor.
Cu toate acestea, nu ne vom putea obișnui niciodată, cu atât mai puțin în ultimul an care i-a mai rămas de stat (la propriu) la Cotroceni, cu stilul președintelui Klaus Werner Iohannis. Domnia sa își permite să refuze numirea unor premieri propuși de partidul de guvernământ, fără explicație, să blocheze inițiativele economice ale PSD, fără explicație, să se ridice din ședința CSAT înainte de se discuta subiectele convocării pe care el le inițiase, fără explicație, să participe la ședințele unui partid, fără explicație, ba chiar și să refuze numirea a doi miniștri, după remanierea guvernamentală, tot fără explicație.
Gestul său de astăzi, când a refuzat fără niciun comentariu numirea Olguței Vasilescu la Ministerul Transporturilor și a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, denotă un comportament greu de înțeles chiar și pentru cei mai aprigi susținători ai domniei sale, cu atât mai mult pentru noi, cei care nu îi împărtășim nici crezul politic și nici nu îi aplaudăm ieșirile.
De la Bruxelles comportamentul președintelui este dezaprobat din ce în ce mai mult de către cei care, până acum o lună, votau împotriva țării noastre, dând crezare acuzațiilor neîntemeiate formulate de eurodeputații Opoziției. Nu mai durează mult până își vor da seama că România nu are nicio vină dintre cele formulate în celebra rezoluție, dar are un singur ghinion care se numește Klaus Werner Iohannis.
