În data de 22 februarie se încheie mandatul meu de director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești.
La finalul drumului parcurs în această funcție, pot spune că a fost cel mai greu an al sistemului de sănătate românesc, un an în care toate resursele ne-au fost puse la încercare: cele umane, materiale și mai ales resursele emoționale.
Am acceptat propunerea Președintelui Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, care mi-a acordat încredere, necondiționat și apolitic, de a ocupa această funcție și am depus toate eforturile pentru depășirea situațiilor de răscruce în care ne-am găsit.
Deși nimeni nu ne poate pregăti pentru o pandemie, am fost nevoiți să ne luptăm cu ea, chiar și atunci când dotările erau la limită, paturile insuficiente, iar numărul de cazuri creștea exponențial. Consider că am făcut tot ce mi-a stat în putință. Împreună cu echipa din care am făcut parte am recreat circuite, s-au comasat secții, am optimizat capacitatea de spitalizare, am suplimentat locurile în ATI și am pus în funcțiune unitatea mobilă de terapie intensivă primită prin CNSU. Am pus la dispoziție, în permanență, medicația recomandată de protocoale, am colaborat zi și noapte, am elaborat proceduri, având în vedere, cu strictețe, legislația în continuă schimbare, fără a avea de unde împrumuta experiența trăirii unui context similar. Am testat continuu și am investigat fiecare pacient, încercând să salvăm și, astfel, să ducem la bun sfârșit fiecare caz. Cele mai dificile momente au fost atunci când, în București, nu mai existau locuri și a trebuit să facem față unui număr mare de solicitări. Aveam singura secție de Terapie Intensivă din județ, cu 2 linii de gardă, cu 27 de paturi ATI pentru bolnavii COVID și 20 de paturi pentru pacienții non-COVID.
Rolul meu a continuat prin deschiderea și coordonarea Centrului de vaccinare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Aici, până în prezent, au fost vaccinate peste 3000 de persoane, fără a fi raportate incidente.
Pentru mine, acest an a însemnat și riscuri și sacrificii. Sigur ne vom întreba: se putea mai bine? Consider că nu despre asta este vorba, ci despre a te uita înapoi și a ști că, într-un an ca niciunul de până acum, s-a făcut maximum posibil, cu toate resursele și armele, uneori insuficiente, dar mereu folosite la capacitate maximă.
Mulțumesc tuturor celor ce mi-au oferit încredere, celor ce au luptat alături de mine, pentru a depăși ceea ce părea uneori imposibil de învins, celor ce nu și-au pierdut deschiderea, bunăvoința și puterea de a merge înainte.
