Dispare funcția de șef de birou în instituțiile publice
Pentru a reduce cheltuielile instituțiilor, autorităților sau întreprinderilor publice, Guvernul propune, printr-un proiect de lege aflat în dezbatere publică și pentru care își va asuma răspunderea în fața Parlamentului, aplicarea unor măsuri ce vizează desființarea posturilor vacante, reorganizarea structurilor și reducerea numărului de funcții de conducere.
Personalul încadrat în funcția publică de șef birou va beneficia de toate drepturile legale odată cu eliberarea din funcția publică, inclusiv prin ocuparea, în condițiile legii, a unei funcții publice de conducere ierarhic superioare corespunzătoare vechimii, experienței, studiilor de specialitate sau a unei funcții publice de execuție vacante corespunzătoare vechimii, experienței, studiilor de specialitate de comun acord cu conducerea entității publice din care face parte.
Dacă nu există o funcție de publică vacantă corespunzătoare, postul ocupat de șeful de birou se transformă în funcție publică de execuție care corespunde studiilor de specialitate, experienței şi vechimii în specialitate funcționarului public de conducere, de regulă, la nivelul structurii de organizare din care acesta a făcut parte acesta.
Apar apoi noi cerințe pe care trebuie să le îndeplinească structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice. Mai exact:
pentru constituirea unui serviciu va fi necesar un număr de minimum 10 posturi de execuție (acum e nevoie de minimum șapte posturi);
pentru constituirea unei direcții va fi necesar un număr de minimum 20 posturi de execuție (acum e nevoie de minimum 15 posturi);
pentru constituirea unei direcții generale va fi necesar un număr de minimum 35 de posturi de execuție (acum e nevoie de minimum 25 posturi).
Din moment ce funcția de șef de birou dispare, din lista stabilită de Codul administrativ vor dispărea și cerințele pentru constituirea unui birou, care implică acum un număr de minimum cinci posturi de execuție.
Odată cu desființarea funcției publice de șef birou, se desființează și structurile organizatorice care funcționează ca birouri. Personalul angajat în cadrul acestor structuri de birouri își păstrează drepturile salariale pe care le aveau la momentul desființării structurilor organizatorice de birouri și este preluat în alte structuri organizatorice, odată cu aprobarea unor noi organigrame.
Până la aprobarea unor noi organigrame, state de funcții, regulamente de organizare și funcționare și altor documente necesare, personalul încadrat în funcția publică de șef birou este reîncadrat în funcția publică de șef birou interimar, păstrându-și drepturile salariale în vigoare la data intrării în vigoare a măsurilor.







